Germania: SPD, la un nivel scăzut în sondaje

0
419

Miercuri, 19 iunie a.c., Peer Steinbruck, candidatul SPD la funcţia de cancelar al Germaniei, s-a întreţinut, timp de 40 de minute, în engleză, cu Barack Obama, în sediul Commerzbank. Numai că în aceeaşi zi revista magazin „Stern” a publicat un nou sondaj, realizat de Institutul Forza, care plasează SPD la doar 22% intenţie de vot. Acest rezultat este cel mai slab dintre toate cele anunţate anterior, premergător debutului în campania electorală. Mai mic chiar decât rezultatul de 23% obţinut de SPD în 2009, considerat cel mai prost scor din istoria sa. Potrivit sondajului menţionat, CDU rămâne la 40%, Partidul Liberal urcă la 6%, iar Verzii la 15%. SPD se consolează cu faptul că institutul lor le acordă 27%, dar după toate semnalele „vântul” nu pare favorabil social-democraţilor. Care, paradoxal, în alegerile desfăşurate la nivelul landurilor, până acum au câştigat aproape sistematic. Noul purtător de cuvânt al lui Steinbruck, Rolf Kleine, continuă să facă valuri. Nu numai că a lansat critici ale candidatului la adresa preşedintelui partidului, într-un interviu pentru „Spiegel”, dar mai ales datorită textelor sale scrise în trecut. Fost responsabil de birou al „Bild” în Berlin, el a fost şi unul dintre principalii responsabili al liniei violente anti-greceşti. Atât de mult încât un jurnalist din Hamburg, membru al SPD, Michalis Panteluris, a decis să descrie asta într-o carte a sa.