Arestaţi pentru că au spart două case de pariuri din Craiova

0
427

Doi tineri, de 22, respectiv, 23 de ani, din Vâlcea, au fost arestaţi preventiv, ieri după-amiază, în baza mandatelor emise de Judecătoria Craiova, sub acuzaţia de furt calificat. Poliţiştii craioveni au stabilit că cei doi vâlceni au forţat uşile, au intrat în două case de pariuri din Craiova, de unde au furat peste 6.100 de lei.

Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că poliţişti din cadrul Secţiei 3 Craiova, împreună cu poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul colegilor Biroului de Investigaţii Criminale Vâlcea, i-au prins pe Alin Butollo, de 22 de ani, cu antecedente penale, şi pe Ionuţ Jianu, de 23 de ani, ambii din Râmnicu Vâlcea. Cei doi au fost aduşi la Craiova, unde joi au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Din cercetările poliţiştilor a rezultat faptul că, în noaptea de 6 spre 7 iunie, cei doi au forţat uşile de acces şi au pătruns în două agenţii de pariuri sportive din Craiova, SuperBet şi Public Games, de unde au sustras 3.500 de lei, respectiv 2.654 de lei. Banii erau în casele de marcat ale celor două unităţi, poliţiştii fiind anunţaţi despre comiterea faptei de agenţii firmei de pază cu care unităţile aveau contract. În plus, poliţiştii au făcut şi percheziţii la locuinţele celor doi, reuşind să găsească probe care să confirme rezultatul cercetărilor. Din păcate, n-au mai găsit decât o parte din banii sustraşi de cei doi tineri, aceştia declarând că i-au „spart” în cluburi.

„În urma probatoriului administrat, faţă de cei doi a fost dispusă începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, fiind reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 ore şi introduşi în arestul Inspectoratului. Urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi instanţei, cu propunere de arestare preventivă”, ne-a declarat comisar-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Ieri după-amiază Judecătoria Craiova le-a respins celor doi inculpaţi cererile de luare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara şi le-a emis mandate de arestare preventivă pe 29 de zile.