„Marceii” se bat pe postul de preşedinte virtual la Ştiinţa

0
411

Foşti conducători în Bănie, Marcel Popescu şi Marcel Iancu râvnesc să conducă Universitatea Craiova, declanşând deja o polemică

Nici nu a reapărut oficial Universitatea Craiova în fotbalul românesc, că s-au promovat deja organigrame şi loturi virtuale, propuneri venite dinspre mass-media, dar mai cu seamă autopropuneri. Doi dintre cei care aspiră la funcţia de preşedinte al clubului sunt foşti conducători ai grupării din Bănie, Marcel Popescu şi Marcel Iancu. Primul a ocupat funcţia în 1991, când s-a realizat eventul, iar în ultimii ani a colaborat, mai mult din calitatea de impresar, cu FC Braşov şi CFR Cluj. Marcel Iancu este şi el ispitit de un loc în organigramă, poate chiar cel suprem, el fiind, în fapt, ultimul preşedinte al clubului, înainte de dezafiliere. Funcţia nu a fost una exercitată concret, ci doar pe hârtie, precum instalarea lui Dorel Stoica în rol de antrenor principal. Iancu a fost în ultima perioadă liantul dintre clubul dezafiliat al lui Mititelu şi grupele de juniori de la Consiliul Judeţean Dolj, pe care se bazează Ştiinţa la preconizata reapariţie. Marcel Iancu a ales deja şi antrenorul alături de care ar lucra, italianul Nicolo Napoli, pentru a cărui revenire face lobby permanent pe lângă Mititelu. Cei doi „Marcei” nu vor să scape prilejul de a fi „back in business” la Craiova, chiar din startul noului proiect, dar colaborarea este imposibilă, în „teaca” lui Mititelu neputând intra ambele săbii care se ascut deocamdată printr-o polemică, purtată atât pe facebook, cât şi în presă. Marcel Popescu fusese prezentat de presa centrală deja instalat la cârma Ştiinţei, iar Marcel Iancu a contraatacat imediat ştirea pe site-ul de socializare: „Să te aleagă cineva, mister Popescu, nu te mai propune singur! Bugetul oricum e mic, protocolul pe măsură, aşa că hai la treabă! Nu mai este anul 1991, trebuie crescut alt Gică Popescu!” Marcel Popescu este susţinut chiar de cel care l-a descoperit pe Gică Popescu, „Ţâcă” Zamfir. Marcel Popescu i-a dat replica lui Iancu, pe care îl consideră un angajat de pluton, inferior ca şi competenţă, în timp ce Napoli ar fi o soluţie depăşită, departe de nevoile unei grupări de talia Ştiinţei. Numai că numirea vehiculată a lui Marcel Popescu a fost negată chiar de Mititelu: „Pe Marcel Popescu nici măcar nu l-am pus, cum să-l dau afară? Încerc să fac rost de bani, nu conducerea e principala preocupare acum”.

Cu Mititelu patron, nu a existat un preşedinte efectiv

Paradoxal, cei doi tizi luptă pentru o funcţie care în ultimii ani a fost ori onorifică, îndeplinită doar pe hârtie, ori ocupată de însuşi Adrian Mititelu. Astfel, de când Mititelu a preluat Universitatea Craiova, cu excepţia perioadei Piţurcă, atunci când actualul selecţioner a dictat, nu a existat vreo altă persoană care să poată lua decizii la clubul din Bănie, fie legate de partea administrativă, fie privitoare la echipă, inclusiv antrenorii fiind subjugaţi hotărârilor patronului. Acesta s-a implicat în toate aspectele, fiind vorba şi de afacerea proprie, dar de multe ori depăşindu-şi atribuţiile sau competenţa. Fie că a fost vorba de Ilie Balaci, instalat în mai multe funcţii de conducere, Silvian Cristescu, Geolgău, sau alţi oameni de fotbal, aceştia nu au avut practic niciun cuvânt de spus la Universitatea.

Olguţa nu semnează „ca primarul”

Proiectul lui Mititelu ar stagna în principal din cauza lipsei fondurilor, iar colaborarea cu Primăria s-ar limita la milionul de euro oferit lui Mititelu pentru terenul din Balta Craioviţei şi la stadionul care s-ar construi de la anul. La un post TV local, primarul Olguţa Vasilescu l-a sfătuit pe Mititelu să predea clubul dacă nu-l poate finanţa: „Dacă are bani, Mititelu trebuie să reînvie Universitatea, dacă nu, să lase pe alţii, sunt destui care pot finanţa echipa! I-am dat bani legal, prin şedinţa de Consiliu Local, alţii nu mai vede, eu nu semnez acte pe genunchi, aşa cum a făcut fostul primar, Solomon” a spus edilul din Bănie la Oltenia 3 TV. Mititelu s-a arătat extrem de deranjat de atitudinea Olguţei Vasilescu, căreia i-a reproşat-o telefonic, dar şi-a reprimat o reacţie în presă, limitându-se la a posta un comunicat prin care a avansat data de 21 iunie pentru „a aduce la cunoştinţa publicului noua structură a Ştiinţei”.