Alunecări de teren şi căi ferate blocate în Elveţia, mii de persoane evacuate în Germania şi Ungaria

0
360

Creşterea istorică a apelor Elbei continua să ameninţe, ieri, nordul Germaniei, unde în cursul nopţii un dig a cedat în landul Saxonia Anhalt, determinând evacuarea câtorva sute de oameni, informează AFP. Presiunea apei a spart un dig din apropierea satului Fischbeck, iar autorităţile au ordonat evacuarea celor 400-500 de locuitori, dar şi a trei sate învecinate. Din cauza ruperii aceluiaşi dig, un pod de cale ferată a fost închis, obligând trenurile care fac legătura între Berlin şi Koln sau Frankfurt să meargă pe alt traseu. În schimb, puţin mai la sud, la Magdeburg, capitala landului, Elba începea să se retragă, iar nivelul apei a ajuns la 7,30 m, după un maxim de 7,48 m duminică. Totuşi, în mod normal, nivelul fluviului este de 2 metri, în acest loc. Duminică, autorităţile au ordonat evacuarea a 23.500 de persoane din Magdeburg şi împrejurimi, iar acestea încă nu sunt autorizate să se întoarcă acasă. „Situaţia de la Magdeburg este, pentru moment, sub control, dar încă nu sunt motive să respirăm uşuraţi sau să anulăm alerta”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a celulei de criză din Saxonia Anhalt. La rândul lor, autorităţile din landurile Brandenburg şi Saxonia inferioară aşteptau o creştere-record a nivelului Elbei.

În Ungaria, apele Dunării au început să scadă ieri la Budapesta, după ce au atins un vârf de 8,91 metri în cursul nopţii. Dimineaţa, la ora 04.00 GMT, nivelul era de 8,89 metri, scăzând la 8,88 două ore mai târziu, iar digurile rezistau, după cum au relatat AFP şi MTI. Pentru a permite vehiculelor profesionale să ajungă mai uşor în locurile importante, primăria capitalei ungare a interzis circulaţia locuitorilor pe principalele bulevarde, în paralel cu Dunărea. Din cauza scăderii mai pronunţate a nivelului apei în nordul capitalei, şoseaua nr.11, care leagă Budapesta de nordul ţării, a fost redeschisă circulaţiei. Premierul Viktor Orban a salutat faptul că, în urma inundaţiilor, în ţară nu s-au înregistrat morţi sau răniţi şi a afirmat că de mâine Budapesta nu va mai fi în pericol, dar starea de urgenţă se va menţine, deoarece şi retragerea apelor poate crea probleme. El a menţionat că, de acum, autorităţile îşi vor îndrepta atenţia spre zonele situate la sud de capitală şi a avertizat că de mâine este aşteptat vânt puternic, care ar putea crea probleme. Potrivit Direcţiei naţionale ungare pentru operaţiuni (OMIT), în prezent continuă să se înregistreze situaţie de urgenţă de-a lungul a 191 de kilometri de fluviu din totalul de 807 km unde există protecţie împotriva inundaţiilor. Până acum, circa 1.500 de persoane au fost evacuate din cauza apelor, iar circa 6.800 de consumatori au rămas fără curent sau apă.

Ploi abundente, însoţite de grindină, s-au înregistrat în vestul Elveţiei duminică seara, provocând alunecări de teren şi inundaţii care au blocat căile ferate şi au determinat evacuarea a aproximativ 13 persoane, a anunţat poliţia elveţiană. Până în prezent scutite de inundaţiile istorice care au afectat Europa centrală, cantoanele Vaud şi Fribourg, din vestul Elveţiei, s-au confruntat cu ploi torenţiale şi grindină, potrivit poliţiei locale. Râul Mérine a ieşit din matcă, inundând cu o zi înainte oraşul Moudon. Numeroase străzi au devenit impracticabile în urma unor alunecări de teren. Drumul care leagă Berna de Lausanne a fost blocat timp de câteva ore.