Theodor Baconschi sau când bunul simţ moţăie

0
422

Cunoscut ca om politic, constructor declarat al dreptei, deşi pe şantierul deschis de câţiva ani nu s-a depăşit faza de dezbatere, Theodor Baconschi se evidenţiază prin trufia intelectuală, utopia egoistă şi ridiculizarea propriului partid, redus, cum afirmă şi Traian Ungureanu, la aceeaşi acuzaţie: insuficienta instrucţie, prea puţina bibliografie şi deloc lume bună. Diplomat de carieră, fost ministru de Externe, dar şi lider politic, Theodor Baconschi se vrea elitist, „profesionist” în materie de diplomaţie, lipsit de penumbre, melancolii, incertitudini. E de dreapta, din familia popularilor europeni, ştie de ce are nevoie PDL – oameni credibili şi politici eficiente – şi are o singură dezamăgire nemărturisită: nimeni nu ţine seama de sfaturile sale. Toate acestea au prea puţină legătură cu ultimul său comentariu, de sâmbătă, din „Evenimentul Zilei”, unde se avântă la un moment dat, neinhibat, în câmpul criticii literare, evaluându-l, indirect, pe Octavian Paler, ca scriitor mediocru, alăturându-l lui Paulo Coelho, la fel de „îndrăgit”, cu destul succes la public. Ocupat mai tot timpul cu reconstrucţia dreptei, alături de alţi teoreticieni „virtuoşi”, precum Valeriu Stoica şi Paul Aligică, nu ştim cum mai are răgaz pentru fineţuri specifice criticii literare. Dacă Octavian Paler e un scriitor mare sau mediocru este o discuţie mai de grabă falsă, numai că pomenirea numelui acestuia într-un context neinspirat îl descalifică moralmente pe Theodor Baconschi, din motive pe care le vom enunţa ceva mai încolo. „Adevărul despre Octavian Paler, spunea Nicolae Manolescu în «Istoria critică a literaturii române» (Ed. „Paralela 45”, 2008), e undeva la mijloc, între opinia foarte favorabilă, dar cumpănită, a lui Eugen Simion, din «Dicţionarul general al literaturii române», şi opinia negativă, pe alocuri sarcastică, a lui Marian Popa, din Istoria sa”. Este adevărat că bonusul de simpatie de dinainte de 1989 i-a fost retras uneori după aceea, fără ca neapărat cărţile sale să devină obiectul unei aprecieri mai obiective şi mai limpezi. Deşi, în aprilie 1989, se afla printre cei şapte scriitori (alături de Geo Bogza, Şt. A. Doinaş, M. Şora, D. Hăulică, Al. Paleologu, A. Pleşu) care au expediat lui D.R. Popescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, o scrisoare de atestare a solidarităţii cu Mircea Dinescu, i s-a reproşat ulterior faptul că sentimentul de căinţă, pentru trecut, nu a fost mai des exteriorizat. Două romane bine scrise, cu substrat politic evident pentru vremea respectivă – „Viaţa pe un peron” şi „Un om norocos” – l-au adus pe Octavian Paler în centrul atenţiei. Mai ales că romanul „Un om norocos” a fost victima unui proces public, în regia a doi scriitori, Platon Pardău şi Vasile Băran, încheiat cu o sentinţă oarecum teoretică, fiindcă romanul nu mai putea fi interzis din moment ce se epuizase. Ceea ce nu menţionează avizata critică literară şi ocultează, inabil, şi Theodor Baconschi, este altceva: prietenia trainică a lui Octavian Paler cu A.E. Baconschi (tatăl politicianului), evocată în „Viaţa ca o coridă”, unde este descrisă, între altele, o cordială polemică, rafinată, între cei doi, la Goicea Mică, în Dolj, la socrii lui A.E. Baconschi. Cei doi scriitori au petrecut câteva zile pe meleagurile doljene. Şi Octavian Paler aminteşte discuţia intelectuală de la Goicea Mică spunând aşa, între altele, despre A.E. Baconschi, prăpădit la cutremurul din martie 1977: „Am scris odată un articol despre el, în care spuneam că avea tot ce-i trebuia pentru a deveni un toreador intelectual de excepţie”. A.E. Baconschi ne-a lăsat o panoramă a poeziei contemporane universale, cu prezentarea a 100 de poeţi, iar traducerea acestora în limba română, compunerea unor portrete critice, cu numeroase date biobibliografice, a reprezentat enorm pentru viaţa literară. De asemenea, însemnările sale de călătorie din „Remember”, fals jurnal de călătorie, apărut în 1977, cu dense reflecţii asupra oraşelor străine vizitate (Viena, Salzburg, Paris, Milano, Roma, Veneţia, Stockholm, Frankfurt, Koln, Hamburg, Munchen, etc.), au fost salutate la vremea respectivă. Că aşchia sare uneori departe de trunchi o ştiam, dar cu Theodor Baconschi se întâmplă şi altceva: la el bunul simţ moţăie, chiar şi ziua în amiaza mare.