Spitalele doljene, în aşteptarea dozelor de vaccin antitetanos

0
555

Spitalele doljene se confruntă de câteva săptămâni bune cu o criză fără precedent de vaccinuri antitetanos. La fel ca şi în cazul altor unităţi sanitare din ţară, managerii s-au plâns că nu au găsit pe piaţă furnizori care să aducă dozele de vaccin la un preţ rezonabil. În plus, acolo unde au fost demarate procedurile de achiziţie, lucrurile se mişcă destul de greu.

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova a fost lansată licitaţia pentru achiziţionarea antitetanosului, iar reprezentanţii unităţii sanitare speră ca întreaga procedură să se finalizeze cât mai rapid cu putinţă pentru ca vaccinul să fie din nou administrat pacienţilor care au nevoie de aceasta. Numai până la sfârşitul anului, în cadrul celui mai mare spital din Oltenia ar urma să se consume, conform calculelor, aproximativ 13.500 de doze de vaccin, suma alocată în acest sens fiind de peste 290.000 de lei.

„În acest moment, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova nu sunt doze de vaccin împotriva tetanosului. Am lansat licitaţia şi ne dorim ca această problemă să fie rezolvată cât mai rapid. A fost necesară lansarea licitaţiei întrucât vorbim de o sumă de bani foarte mare. Până la sfârşitul anului estimăm că ar fi nevoie de 13.000 de doze de vaccin”, a explicat conf. univ. dr. Florin Petrescu, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Preţuri de câteva zeci de ori mai mari pentru vaccin

Criza de vaccin antitetanos s-a făcut resimţită în această primă jumătate a anului în toată ţara. Spitalele nu au reuşit să găsească furnizori care să aducă vaccinul la un preţ acceptabil.

Dacă atunci când era produs la Institutul Cantacuzino, acesta avea un preţ de 2-3 lei pentru o doză, în prezent spitalele plătesc chiar şi 30 de lei pentru o unitate de vaccin antitetanos. Cum această problemă nu şi-a găsit o rezolvare de luni bune, iar Institutul Cantacuzino nu mai produce vaccinul, singura soluţie ce le-a rămas unităţilor sanitare, este, aşadar, să îl cumpere din străinătate la preţuri de zece ori mai mari. De altfel, medicii spun că situaţia este critică de mai bine de doi ani, după ce Institutul Cantacuzino nu a mai produs vaccin antitetanos. Aceştia afirmă că în unele situaţii pot folosi un alt vaccin care oferă protecţie atât împotriva tetanosului, cât şi împotriva difteriei, numai că soluţia este foarte scumpă.

Ministerul Sănătăţii: „Nu există premisele unei crize”

Mai grav este că până şi medicii de familie au întâmpinat reale probleme din cauza acestor lipsuri recomandându-le, în multe dintre situaţii, pacienţilor care au călcat în cuie ruginite sau au fost muşcaţi de câini, să meargă să caute singuri antidotul în farmacii.

În ciuda faptului că în mai toate spitalele din ţară medicii s-au plâns de lipsa vaccinului, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au ţinut să sublinieze că nu există premisele unei crize antitetanos în România şi că spitalele care au nevoie de acesta pot face comenzi la Unifarm, în ale cărei depozite există, câteva zeci de mii de doze. Totodată, Ministerul Sănătăţii a atras atenţia reprezentanţilor unităţilor sanitare că, pentru aprovizionarea cu acest vaccin, pot transmite comenzi companiei Unifarm, astfel încât să poată fi asigurat, în timp real şi fără disfuncţionalităţi, tratamentul pacienţilor.

Tetanosul afectează persoanele nevaccinate

Nevaccinaţi, pacienţii riscă să facă tetanos, boală care atacă muşchii şi poate duce chiar şi la deces. Specialiştii spun că tetanosul este o boală infecţioasă gravă, cu potenţial fatal. Aceasta apare ca urmare a infectării unei plăgi cutanate, produsă de înţepătura printr-un obiect murdar ori ruginit sau prin muşcătura de animale.

Boala determină o afectare neurologică, caracterizată de tonus muscular crescut şi spasme musculare. Tetanosul poate apărea la orice vârstă, dar este deosebit de gravă la nou-născuţi. Infecţia apare sporadic şi afectează de obicei persoane neimunizate sau parţial imunizate, fiind mai frecventă în zonele rurale şi în anotimpul cald.