Liceele şi-au prezentat oferta pentru admitere

0
344

Au mai rămas doar câteva săptămâni până la admiterea la liceu, iar elevii de clasa a VIII-a trebuie să decidă ce specializări vor urma în continuare. Din acest motiv, unităţile de învăţământ liceal de la nivelul judeţului Dolj le-au venit în întâmpinare cu oferta educaţională pentru anul şcolar 2013-2014. 

Intitulat „Bursa ofertelor şcolare”, evenimentul organizat, ieri, la Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj, a atras sute de elevi care s-au perindat pe la toate standurile de prezentare, pentru a face rost de mai multe informaţii, iar unii dintre ei s-au încumetat să stea de vorbă cu viitorii profesori, sau chiar cu colegii mai mare care le-au explicat de ce le recomandă liceul lor. Viitorii liceeni au fost interesaţi să afle despre dotările şi specializările fiecărei şcoli, dar şi care a fost ultima medie de admitere pentru profilul şi unitatea de învăţământ dorită.

Colegiile de renume, în atenţia viitorilor liceeni

Aşa cum era de aşteptat, o mare parte din cei prezenţi la evenimentul desfăşurat ieri s-au înghesuit pentru a afla mai multe despre oferta educaţională a celor patru colegii de renume din Craiova, “Fraţii Buzeşti”, “Carol I”, “Elena Cuza” şi “Ştefan Velovan”. «Mă interesează să aflu mai multe despre probele vocaţionale care se dau la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan”. Mi-ar plăcea să lucrez cu copiii, să fiu educatoare sau învăţătoare, iar acest liceu este o alegere bună. Acum să văd dacă mă va ajuta şi media», spune Beatrice, elevă la Şcoala Gimnazială Breasta.

Standuri de prezentare cu premiile obţinute

Pentru a-i atrage pe elevi, unităţile de învăţământ au organizat standuri la care şi-au expus proiectele desfăşurate, dar şi premiile obţinute de elevi. Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” şi-a prezentat toate cupele şi premiile obţinute la competiţiile sportive naţionale şi internaţionale. Totodată, Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu” şi-a evidenţiat specializările din domeniul alimentar, oferind elevilor produse de patiserie şi cofetărie, realizate în laboratoarele şcolii.

“Vrem să facem cunoscută elevilor atât oferta teoretică, cât şi profilurile care le oferă calificări în anumite meserii din industria alimentară”, a spus una dintre liceenele de la stand. Există soluţii şi pentru elevii care nu au aptitudini pentru a studia la o clasă teoretică. Aceştia pot opta pentru liceele tehnice, care le oferă posibilitatea să se specializeze în diverse meserii.