Numărul abonaţilor de servicii TV a crescut

0
320
Anastasios Tzoulas,

Numărul clienţilor de servicii TV şi acces la internet a crescut organic, cu 7,3% şi respectiv peste 5%, în comparaţie cu anul precedent, reprezentând peste jumătate din numărul conexiunilor de voce, dovedind astfel eficienţa strategiei Romtelecom de a-şi proteja  baza de clienţi. „Romtelecom va continua să se concentreze şi în acest an pe oferirea de servicii TV şi de acces la internet pentru segmentul rezidenţial, în timp ce clienţii de voce ai companiei au primit de curând beneficii suplimentare gratuite. Pentru segmentul business, serviciile de internet & date şi ICT vor fi în continuare principalele motoare de creştere, pe lângă serviciile BPO şi cloud computing. În primul trimestru al acestui an, Romtelecom Business Solutions şi-a menţinut poziţia de lider de piaţă pentru serviciile de voce internet şi date fixe, în ciuda competiţiei acerbe de pe acest segment. O modalitate de a face faţă provocărilor pieţei o reprezintă exploatarea sinergiilor cu Cosmote şi a avantajelor generate de apartenenţa la un important grup internaţional”, a precizat Anastasios Tzoulas, director executiv financiar al Romtelecom.