Ieri au început audierile la CSM a celor propuşi pentru şefia parchetelor

0
337

Tiberiu Niţu, propus pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), Bogdan Licu, propus ca prim-adjunct al procurorului general, şi Codruţ Olaru, propunerea pentru adjunct al procurorului general, au susţinut ieri interviurile în faţa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). În cadrul audierilor, cei trei procurori au fost prinşi pe picior greşit de mai multe ori de întrebările membrilor CSM, Tiberiu Niţu – principala figură a audierilor – ajungând chiar să se fâstâcească de câteva ori. Mai mult, mare parte din discursul şi răspusurile acestuia au fost sub imperiul expresiilor „vom analiza”, „vom vedea” sau „vom face împreună”. Niţu a ţinut să sublinieze că, faţă de procedura anterioară, când a primit aviz negativ de la CSM, a îmbunătăţit proiectul managerial pe care l-a prezentat şi a dovedit receptivitate la întrebările adresate de către membrii Secţiei pentru procurori la interviul de anul trecut. Bogdan Licu, următorul candidat audiat, a venit cu o propunere mai dură: „Cred că ar trebui o monitorizare mai atentă, o monitorizare în sens pozitiv a colegilor care prezintă susceptibilităţi de a cădea pradă unor asemenea practici. Acest lucru se observă cel mai uşor de către conducătorii parchetelor, care ar trebui să sesizeze anumite anomalii în activitatea unor colegi, în comportament, în stilul de viaţă, care, brusc, la unii devine luxos, inexplicabil, anomalii în relaţiile cu colegii, cu justiţiabilii, cu avocaţii. Mare parte a cazurilor de corupţie din Ministerul Public au fost găsite în unităţi de parchete mici, cu unul-doi procurori, care erau greu de controlat şi urmărit de şefii ierarhici (…)”. Ultimul intervievat al zilei a fost procurorul Codruţ Olaru. Acesta a declarat că ar trebui luată în calcul acordarea de iniţiativă legislativă pentru Ministerul Public şi, „în acest context, poate că trebuie luat în calcul şi includerea în CSAT (n.r. – Consiliul Suprem de Apărare a Ţării) a Ministerului Public. Suntem singurul minister public care, deşi avem responsabilitate pe ce înseamnă politici strategice pe zona noastră, nu suntem incluşi în CSAT”.

Astăzi, începând cu ora 9,30, vor susţine interviurile Laura Codruţa Kovesi, propusă de ministrul Justiţiei pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Alina Bica, propusă şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), precum şi Elena Giorgiana Hosu, propusă ca procuror şef adjunct al DIICOT. Codruţa Kovesi are printre priorităţi, conform proiectului de management, respingerea cererilor comisiilor parlamentare de audiere a unor procurori în legătură cu anchetele pe care le fac. Elena Giorgiana Hosu îşi doreşte crearea, în cadrul DIICOT, unei structuri de poliţie judiciară proprie, similară celei de la DNA, iar procurorul Alina Mihaela Bica are printre priorităţi crearea unui sistem informatic datorită căruia să se evite cercetarea unor persoane pentru aceleaşi infracţiuni de către mai multe structuri ale Ministerului Public.

În baza interviurilor de miercuri şi ieri, dar şi a proiectelor de management înaintate de candidaţi, CSM va da astăzi după-amiază avize consultative către Ministerul Justiţie, avize ce vor fi înaintate apoi către preşedintele ţării, cel ce are ultimul cuvânt în numirea şefilor parchetelor.