Daniela Tarniţă „de la femei”

3
813

Un martor ocular de bună credinţă relata, după conferinţa judeţeană a PSD Dolj, despre starea de plictiseală exersată a doamnei consilier judeţean Daniela Tarniţă, altminteri preşedinta organizaţiei judeţene Dolj a femeilor social-democrate, şi marţiala sa rostire: „Regele a murit, trăiască regele”. Exprimarea preţioasă a doamnei consilier judeţean PSD, doar posibil preluată din vreun almanah „Femeia” – colecţia bine întreţinută – atesta neîndoielnic gândirea avangardistă a domniei sale şi, mai ales, o anume predispoziţie spre lectura serioasă, ca să nu mai vorbim de loialitatea la… linia partidului. Fiindcă pot fi părăsiţi doar oamenii, dar niciodată partidul, Daniela Tarniţă având „abonament de linie”, cum spuneam recent, la funcţia de consilier judeţean, încât în 2008, de pildă, a fost aleasă în timp ce se afla „în State”, în Statele Unite ale Americii, să nu ne complicăm, că doar nu la Moscova. Apoi, prin 2010, s-a trezit aleasă „în unanimitate” preşedinte al organizaţiei de femei a PSD Dolj, candidând… singură, încât, mărturisit impacientată, a trebuit să-şi adapteze discursul, în care a vorbit foarte mult despre egalitatea de şanse. Încă de atunci, doamna consilier judeţean PSD şi-a făcut cunoscut motto-ul, preluat din repertoriul lui Margaret Thatcher, ca o dovadă că mult trebuie să fi citit despre „Doamna de Fier” încât să rămână sedusă de o rostire banală a celei care avea „ochii lui Stalin şi gura lui Marilyn Monroe”, dar şi o adversitate organică faţă de laburişti. Numai că preferabil era să fi preluat militantismul lui „Maggie”, stinsă recent din viaţă, şi nu doar nişte vorbe cu tâlcul lor. Pentru a convinge pe toată lumea că este un militant de stânga, o vocală social-democrată, cu gândul permanent la femeile neajutorate din teritoriu, abuzate, cu mulţi copii şi aşa mai departe. La fel de tenace precum era ca lider al studenţilor din Bănie. Înainte de 1990. Şi atunci… mutatis-mutandis, proclamarea „Regele a murit, trăiască regele”, livrată iniţial pe la începutul secolului al XV-lea, spre a sugera că „tronul nu va fi niciodată gol, ţara nu va fi niciodată fără un monarh” ar fi avut o noimă. Aşa însă, universitarul Daniela Tarniţă, care reprezintă şi „priza” social-democraţilor doljeni la mediul universitar, a lăsat loc doar la interpretări. Cea mai la îndemână fiind aceea că în afară de „micile interese” n-are treabă nici cu stânga, nici cu ce a fost înaintea acesteia, nici cu ce va urma. Are treabă doar cu un singur lucru: cu raportul între pragmatism şi onorabilitate, care flotează între limite convenabile. Convinsă şi ea că suferă de inadecvare retorică şi inconsistenţă, vrea doar să ascundă că-i lipseşte şi priceperea şi stilul. Şi vocaţia autentică de om politic, dar şi altceva. A căuta ocolişuri onorabile, eschive necompromiţătoare, înseamnă a pierde vremea cu respectul adevărului, buna cuviinţă şi devotamente romantice. Adrian Năstase scria, pe blogul personal, în ajunul Floriilor, despre… instabilitatea caracterului nostru, în general. Probabil includea, precumpănitor, şi pe aşa-zişii militanţi ai propriului partid.

3 COMENTARII

  1. Da, maestre Canţăr, numa’că doamna Tarniţă era, cred, lector universitar, la vârsta la care “regele” făcea facultatea la “deschide uşa cu capul” căci cu mâinile era ocupat la barul de la Jiul. Acum doamna e profesor pe bune în timp ce dânsul este doar un guru, un mecena, sau cum i se mai spune. Lasă-l să se repauzeze în lumea înţelepţilor unde îi este locul. E prea deştept pentru noi. Îţi aminteşti când cu prima alianţă cu PDL, cum se bătea cu pumniii în piept spunând că Doljul va da noul guvern? Şi singurul post a fost cel de secretar de stat pentru pupilul său, infatuatul Fifor? Acum va cădea guvernul şi pentru d-alde Stănescu, Fifor şi alţii. Pa, majestate.

  2. Madame Tarnita esteo comunista adaptata vremurilor pe care le traim. Un cameleon al politicii care pozeza in om cu principii iar in relitate habar nu are ce-s alea…Pacat de tinerii aia care au murit la REvolutie (pe vremea cand Tarnita era sefa studentilor comunisti!!!)

  3. Cine puii mei se crede si Mircea Cantar asta … Eu inteleg ca trebuie si el sa cstige o paine … dar sa ne mai lase cu editorialele astea tembele pe care cred ca numai el le citeste!!! In orice caz eu nu am uitat ce ode ii dedica lui Ceasca prin ziarul “Inainte” … inainte de 1989, normal … A … era sa uit … stiu ca dupa revolutie l-au dat in suturi afara de la ziar … cum ar fi fost (si poate mai este!!!) informator la secu’ sau chiar ofiter de securitate … Doamne ce tupeu au baietii astia … in loc sa zica merci ca au scapat nepedepsiti … fac acum pe lupii democrati si moralisti!

Comments are closed.