Daniela Tarniţă „de la femei”

Un martor ocular de bună credinţă relata, după conferinţa judeţeană a PSD Dolj, despre starea de plictiseală exersată a doamnei consilier judeţean Daniela Tarniţă, altminteri preşedinta organizaţiei judeţene Dolj a femeilor social-democrate, şi marţiala sa rostire: „Regele a murit, trăiască regele”. Exprimarea preţioasă a doamnei consilier judeţean PSD, doar posibil preluată din vreun almanah „Femeia” – colecţia bine întreţinută – atesta neîndoielnic gândirea avangardistă a domniei sale şi, mai ales, o anume predispoziţie spre lectura serioasă, ca să nu mai vorbim de loialitatea la… linia partidului. Fiindcă pot fi părăsiţi doar oamenii, dar niciodată partidul, Daniela Tarniţă având „abonament de linie”, cum spuneam recent, la funcţia de consilier judeţean, încât în 2008, de pildă, a fost aleasă în timp ce se afla „în State”, în Statele Unite ale Americii, să nu ne complicăm, că doar nu la Moscova. Apoi, prin 2010, s-a trezit aleasă „în unanimitate” preşedinte al organizaţiei de femei a PSD Dolj, candidând… singură, încât, mărturisit impacientată, a trebuit să-şi adapteze discursul, în care a vorbit foarte mult despre egalitatea de şanse. Încă de atunci, doamna consilier judeţean PSD şi-a făcut cunoscut motto-ul, preluat din repertoriul lui Margaret Thatcher, ca o dovadă că mult trebuie să fi citit despre „Doamna de Fier” încât să rămână sedusă de o rostire banală a celei care avea „ochii lui Stalin şi gura lui Marilyn Monroe”, dar şi o adversitate organică faţă de laburişti. Numai că preferabil era să fi preluat militantismul lui „Maggie”, stinsă recent din viaţă, şi nu doar nişte vorbe cu tâlcul lor. Pentru a convinge pe toată lumea că este un militant de stânga, o vocală social-democrată, cu gândul permanent la femeile neajutorate din teritoriu, abuzate, cu mulţi copii şi aşa mai departe. La fel de tenace precum era ca lider al studenţilor din Bănie. Înainte de 1990. Şi atunci… mutatis-mutandis, proclamarea „Regele a murit, trăiască regele”, livrată iniţial pe la începutul secolului al XV-lea, spre a sugera că „tronul nu va fi niciodată gol, ţara nu va fi niciodată fără un monarh” ar fi avut o noimă. Aşa însă, universitarul Daniela Tarniţă, care reprezintă şi „priza” social-democraţilor doljeni la mediul universitar, a lăsat loc doar la interpretări. Cea mai la îndemână fiind aceea că în afară de „micile interese” n-are treabă nici cu stânga, nici cu ce a fost înaintea acesteia, nici cu ce va urma. Are treabă doar cu un singur lucru: cu raportul între pragmatism şi onorabilitate, care flotează între limite convenabile. Convinsă şi ea că suferă de inadecvare retorică şi inconsistenţă, vrea doar să ascundă că-i lipseşte şi priceperea şi stilul. Şi vocaţia autentică de om politic, dar şi altceva. A căuta ocolişuri onorabile, eschive necompromiţătoare, înseamnă a pierde vremea cu respectul adevărului, buna cuviinţă şi devotamente romantice. Adrian Năstase scria, pe blogul personal, în ajunul Floriilor, despre… instabilitatea caracterului nostru, în general. Probabil includea, precumpănitor, şi pe aşa-zişii militanţi ai propriului partid.