Încep înscrierile la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”

0
360

Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti anunţă începerea înscrierilor la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, care va avea loc în perioada 28 septembrie – 5 octombrie a.c., coorganizatori şi finanţatori fiind UNITER, Primăria şi Consiliul General al municipiului Bucureşti.

Iniţiat în anul 2005, de Cornel Todea, festivalul îşi propune să fie un program complex de educaţie teatrală, culturalizare şi formare a gustului estetic al celor mai mici spectatori, prin intermediul unui fapt de teatru: spectacole pentru copii, colocvii despre arta spectacolului, dezbateri şi ateliere de teatru pentru copii. Ca recunoaştere a valorii sale, festivalul a primit titulatura de Festival ASSITEJ / Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret – cea mai prestigioasă organizaţie mondială de profil.
Festivalul se adresează, într-o foarte mare măsură, şi creatorilor profesionişti ai spectacolelor pentru copii – actori, regizori, scenografi –, cadrelor didactice şi părinţilor, specialiştilor din diverse domenii de activitate, implicaţi în educarea tinerei generaţii, precum şi tuturor acelora care recunosc rolul teatrului şi al artei în formarea personalităţii umane.

Toate trupele profesioniste de spectacole pentru copii, din ţară şi din străinătate, pot solicita prezenţa lor în cadrul evenimentului – care nu are caracter competitiv –, iar înscrierea se va face pe baza expedierii, la adresa organizatorilor, a formularului de aplicaţie descărcat de pe www.fitc.ro şi a unui dvd/link cu înregistrarea spectacolului propus, a fişei tehnice. În urma vizionării înregistrării spectacolelor, un juriu alcătuit din profesionişti ai teatrului pentru copii va stabili spectacolele care vor participa la această a IX-a ediţie. Termenul-limită de trimitere a aplicaţiilor este 15 mai 2013. Mai multe informaţii găsiţi pe www.fitc.ro sau www.teatrulioncreanga.ro, secţiunea Noutăţi.