Ofiţer al IPJ Dolj şi avocat craiovean reţinuţi pentru luare de mită / Poliţistul a ascuns şpaga în coşul cu rufe!

1
687

Un ofiţer al IPJ Dolj, subcomisarul Relu Căle, de la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Craiova, a fost reţinut, marţi seara, de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova pentru luare de mită, după ce a fost prins cu şpaga ascunsă în coşul cu rufe din baie. Împreună cu el, în acelaşi dosar, a ajuns în arestul IPJ Dolj pe 24 de ore şi avocatul Mihai Claudiu Pascu, din cadrul Baroului Dolj, cercetat pentru trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită. Cei doi sunt acuzaţi că au cerut de la trei tineri din Drănic 15.000 de lei pentru a-i scăpa de un dosar penal deschis de Căle pe numele lor pentru comiterea unui viol. Tinerii din Drănic fuseseră reclamaţi de două dansatoare că le-au violat, în noaptea de sâmbătă, duminică seara a fost înregistrată şi plângerea la Poliţie, iar luni poliţistul i-a chemat pe presupuşii făptuitori la audieri şi le-a sugerat să-l ia drept avocat pe Pascu. Când s-au întâlnit cu avocatul, tinerii au aflat că pot scăpa de dosar dacă „sar cu banul”, tariful fiind de 5.000 de lei pentru fiecare. Cum cei trei au susţinut de la început că nu a fost viol, ci acte sexuale consimţite, şi cum ar fi putut afla „pe surse” că varianta lor a fost confirmată, tot luni, de IML Craiova, i-au „turnat” pe poliţist şi pe avocat la anticorupţie.

Reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat, ieri, printr-un comunicat oficial, că îi cercetează pe avocatul Mihai Claudiu Pascu din cadrul Baroului Dolj şi pe ofiţerul IPJ Dolj Relu Căle pentru trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, respectiv luare de mită, cei doi fiind reţinuţi pe 24 de ore pentru aceste fapte.

Toată povestea în urma căreia au fost încătuşaţi cei doi se pare că a început în noaptea de sâmbătă spre duminică. Două dansatoare profesioniste, de 22, respectiv 29 de ani, din Craiova, au susţinut un program artistic într-un club din Dăbuleni, iar la final, au plecat spre Craiova cu o maşină în care mai erau prietenul unei dintre ele şi alţi doi admiratori. Într-o parcare de lângă pădurea din Bratovoeşti au oprit maşina, au întreţinut relaţii sexuale, fetele fiind duse apoi la domiciliile lor, în Craiova. Duminică seara, pe una au apucat-o niște dureri, în jurul orei 18.00 a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, a primit îngrijiri, a spus că ar fi fost violată, însă iniţial nu a vrut să depună plângere. Numai că la spital a ajuns şi subcomisarul Relu Căle. Circa două ore mai târziu, ambele animatoare s-au răzgândit şi au depus plângere pentru viol, primită şi înregistrată de Relu Căle. Până aici, nici o problemă.

Căle le-a recomandat denunţătorilor să-l angajeze pe avocatul Pascu

Doar că, din câte au stabilit ulterior procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova şi ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, Căle i-a chemat pe cei trei tineri reclamaţi – de 23, 24 şi 28 de ani, din comuna Drănic –, le-a spus că vor fi cercetaţi pentru viol şi le-a recomandat un avocat foarte bun, care să-i scape de belea, pe Mihai Claudiu Pascu, din cadrul Baroului Dolj. Tinerii l-au contactat pe avocat, în cursul zilei de luni, şi au aflat de la el că poliţistul îi poate scăpa de dosar dacă plătesc fiecare câte 5.000 de lei. „În ziua de 15 aprilie 2013, în calitate de avocat în cadrul Baroului Dolj, inculpatul Pascu Mihai Claudiu, la iniţiativa lui Căle Relu, ofiţer de poliţie judiciară, a pretins unor denunţători suma de 15.000 lei, susţinând că ar putea să intervină la un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, astfel încât să fie adoptată o soluţie favorabilă denunţătorilor, într-un dosar penal în care sunt cercetaţi. Iniţiativa angajării ca avocat a lui Pascu Mihai Claudiu în dosarul în care denunţătorii sunt cercetaţi pentru comiterea de infracţiuni, precum şi cea privind pretinderea de bani de la denunţători, a aparţinut inculpatului Căle Relu”, după cum se arată în comunicatul emis, ieri, de DNA.

Numai că, tot luni, cele două animatoare „victime” au fost duse la Institutul de Medicină Legală (IML) Craiova, au fost examinate de medicii legişti, care, în certificatul constatator întocmit au consemnat că fetele „nu prezintă urme specifice infracţiunii de viol”, după cum ne-a explicat comisar-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Dacă au aflat şi cei trei doljeni rezultatul examinării, nu se ştie. Cert este că aceştia i-au denunţat pe Relu Căle şi pe avocatul Pascu la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj. Au fost demarate cercetările şi cu sprijinul de specialitate al SRI – Secţia Judeţeană Dolj şi s-a luat decizia organizării unui flagrant. Marţi dimineaţa, tinerii din Drănic l-au sunat pe avocat, i-au spus că sunt de acord să dea şpagă, însă nu pot să-i dea toţi banii odată, înmânându-i lui Mihai Claudiu Pascu o primă tranşă în valoare de 5.000 lei. Bancnotele le primiseră de la anchetatori, după ce seriile acestora au fost înregistrate într-un proces-verbal, conform procedurilor. Fără să ştie că este „filat”, după ce a primit banii, avocatul Pascu s-a dus direct la o casă de schimb valutar din Craiova, a cumpărat 1.000 de euro, bani pe care i-a dus ofiţerului Relu Căle. L-a sunat, cei doi întâlnindu-se în faţa blocului în care locuieşte poliţistul. Flagrantul s-a realizat marţi seara, primul căzut în capcană fiind avocatul: „În aceeași seară, de 16 aprilie 2013, inculpatul Pascu Mihai Claudiu a mai primit de la denunţători a doua tranşă în valoare de 5.000 lei, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, după cum au mai comunicat reprezentanţii DNA.

I-au găsit şpaga în coşul cu rufe din baie

După ce au văzut unde au ajuns cei 1.000 de euro, ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj s-au întors la casa de schimb valutar, de unde au recuperat bancnotele lăsate de avocat, în baza seriilor înregistrate în prealabil. Marţi seara, potrivit înţelegerii cu denunţătorii, avocatul Pascu a mai primit de la aceştia şi a doua tranşă de 5.000 lei. Imediat ce a băgat banii în buzunar, şi-a făcut apariţia echipa operativă, care l-a ridicat şi l-a dus direct la sediul DNA – Serviciul Teritorial Craiova. Între timp, o altă echipă a descins la locuinţa poliţistului Relu Căle, cu mandat de percheziţie. După ce au scotocit prin toată casa, ofiţerii anticorupţie au descoperit cei 1.000 de euro primiţi de la avocat într-un coş cu rufe pe care Căle îl avea în baie. A ajuns şi el tot la sediul DNA Craiova, a fost audiat împreună cu colegul său de „mătrăşeli”, iar procurorul de caz a emis pe numele ambilor ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, astfel că Pascu şi Căle au fost duşi în arestul IPJ Dolj, unde au petrecut noaptea de marţi spre miercuri.

Ieri-dimineaţă, când s-au trezit cu ofiţerul lor „la beci”, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au declarat că Relu Căle a fost pus la dispoziţia conducerii unităţii. „În cazul în care pe numele său va fi emis mandat de arestare preventivă, ofiţerul va fi suspendat din funcţia deţinută”, a mai precizat comisarul-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Ieri după-amiază, Relu Căle şi Mihai Claudiu Pascu au fost prezentaţi magistraţilor Curţii de Apel Craiova cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

1 COMENTARIU

  1. Cale Relu un politist facut pe pile,incadrat direct la politia calare ca subofiter,a platit toata viata ca sa poata avansa,sa-i cerceteze si pa cei care l-au avansat:Negoita ,Codita ,Bica.

Comments are closed.