Întâlnire româno-bulgară în Bechet, pe tema reactorului ce va fi construit la Kozlodui

0
462

În anul 2012, guvernul bulgar a aprobat proiectul unui nou reactor la centrala nucleară de la Kozlodui. Al şaptelea la număr. Decizia venea după ce bulgarii au renunţat la ideea unei noi centrale nucleare la Belene. Marţi, 16 aprilie a.c., Lyuben Marinov, directorul executiv al Kozloduy NPP – NEW BUILD’ PLC, a fost într-o vizită în oraşul Bechet, unde s-a întâlnit cu primarul Gheorghe Ionele, cu un reprezentant al ISU Dolj şi cu primarul bulgar de la Oreahovo, pentru a-i informa cu privire la acest proiect.  

Odată devenit clar că bulgarii au declanşat procedura de obţinere a licenţei de construcţie a celui de-al şaptelea reactor al centralei, România a adresat o cerere scrisă Bulgariei în legătură cu planurile sale de construcţie. Cererea venea în baza acordului încheiat la 28 mai 1997 între Bulgaria şi România referitor la notificarea rapidă a unui eventual accident nuclear şi schimbul de informaţii cu privire la instalaţiile nucleare.

Potrivit articolului 1, paragraful 3 din acord, semnatarii sunt obligaţi să-şi pună reciproc la dispoziţie date sub formă de liste ale aplicaţiilor paşnice ale energiei atomice pe teritoriul fiecărui stat în parte, în funcţiune sau în curs de realizare. De asemenea, se prevede că listele trebuie actualizate ori de câte ori este realizată o instalaţie nouă sau este întreprinsă o nouă activitate. Bulgarii anunţau că studiul de impact asupra mediului ar putea dura mai mult datorită cererii româneşti, motivul întârzierii fiind acela că vor fi dezbateri publice pe acest subiect atât în Bulgaria, cât şi în România.

Vizita directorul executiv al Kozloduy NPP -NEW BUILD’ PLC, Lyuben Marinov, în oraşul Bechet face parte din campania de informare cu privire la construcţia acestui reactor. „Am avut o discuţie cu partea bulgară cu privire la construcţia celui de-al şaptelea reactor al centralei de la Kozloduy. Ne-au informat cu privire la mai multe aspecte legate de îndeplinirea normelor europene ale acestui obiectiv. Ne-au lansat şi o invitaţie în Bulgaria. Aceste vizite fac parte din campania de informare pe care aceştia sunt obligaţi să o aibă cu partea română”, a declarat Gheorghe Ionele, primarul oraşului Bechet.