La Congresul Internaţional al Jurnaliştilor Români care s-a desfăşurat recent, în Serbia, la Donji Milanovăt, am stat de vorbă cu Crina Suceveanu, jurnalist român care face parte din echipa redacţională a săptămânalului „Gazeta Românească”, ziar difuzat pe întreg teritoriul Italiei. Colega noastră locuieşte în Italia de mai bine de nouă ani şi din 2005 este şi preşedinte fondator a Asociaţiei „Nicolae Bălcescu” din Palermo. Înainte de a ajunge în frumoasa Sicilie, stabilindu-se într-o localitate micuţă de lângă Palermo, Crina a lucrat tot ca jurnalist, în Timişoara, la cotidianul „Ziarul de Vest”. Are o experienţă de 15 ani în presă şi spune că ar vrea să facă acest job mulţi ani de acum înainte.
„Redăm obiectiv ceea ce se întâmplă cu românii din Italia şi lucrul acesta ne face să devenim credibili şi să fim mereu citiţi. Scriu alături de colegii mei, pentru românii plecaţi din ţară, dar şi pentru cei care au rămas acasă, ziarul având un site pe care noi postăm zilnic articolele şi comentăm cu cititorii noştri diverse fapte şi întâmplări care au loc în Italia şi nu numai. Avem şi un blog. Pot să vă spun că sunt peste 20.000-30.000 de vizitatori pe săptămână”, a subliniat Crina Suceveanu.
Presa din Diaspora, monitorizată
Jurnalista Crina Suceveanu a mai spus că a aflat cu ocazia acestui congres că presa din diaspora este monitorizată, iar în baza acestor monitorizări se iau nişte măsuri. „Cred că este vorba de o acţiune diplomatică ce ar trebui să vizeze mai ales acele publicaţii care îi calomniază pe românii care muncesc în afară şi ar trebui apăraţi românii de bună credinţă. Adică cei plecaţi la muncă în străinătate şi nu fac probleme. Noi încercăm să prezentăm adevărul, dar nu putem să anchetăm autorităţile din Italia şi să le luăm la întrebări, de ce se comportă aşa cu românii noştri. Noi colaborăm cu presa din România pentru că preluăm din informaţiile difuzate în ţară. După opinia mea, ar fi necesară o colaborare mai strânsă între agenţiile de presă, mai ales că numărul jurnaliştilor din afara României este relativ mic şi distanţele dintre localităţi, foarte mari”, a mai spus redactorul de la „Gazeta Românească”.
În Italia calomnia este penală
Crina ne-a vorbit despre legislaţia care se aplică jurnaliştilor în Italia. Aceasta fiind una total diferită de cea care se aplică în România. În Italia, calomnia, de exemplu, este o faptă penală care se lasă cu ani de puşcărie, dar şi cu despăgubiri morale de ordinul zecilor de mii de euro. „Legislaţia ce vizează jurnaliştii în Italia este mult mai restrictivă decât în România. Calomnia este considerată faptă penală, deci, în momentul în care scrii sau vorbeşti, trebuie să fii foarte atent, pentru că, dacă nu ai dovezi solide, rişti să faci vreo doi-trei ani de închisoare sau te vezi nevoit să munceşti vreo 20-30 ani ca să poţi să plăteşti daunele morale”, a mai spus jurnalistul român.
Crina Suceveanu: „Presa din ţară s-a decredibilizat”
În ceea ce priveşte presa din România, Crina Suceveanu crede că în ultima perioadă de timp aceasta s-a decredibilizat, iar redacţiile îşi construiesc politicile editoriale doar în funcţie de cine se află la putere, la un moment dat. Numărul jurnaliştilor obiectivi devenind din ce în ce mai mic. „Cred că presa din România mai are mulţi paşi de făcut, iar astăzi, când vorbim, avem în ţară o presă pătimaşă, din păcate. Uşor subiectivă. Toată lumea se ceartă cu toată lumea şi nu de puţine ori se pierde şi ideea principală. Începe cu ceva şi se termină cu altceva. România avea o presă foarte bună. Acum a început să fie făcută amatorial. Nu mai există jurnalişti care să aibă coloană vertebrală de la început până la sfârşit. Sau nu mai sunt atât de mulţi. În funcţie de schimbarea de la putere, se schimb şi ecranele şi este un pic neplăcut. Pentru că şi românii din străinătate schimbă canalele ca să nu mai vadă atâta balamuc… Noi venim acasă seara, în Italia, şi asta după o zi de muncă, şi am dori să auzim şi să vedem lucruri bune şi, din păcate, nu avem parte de ele. Până la urmă, avem acasă părinţi, bunici… Mulţi români au copii acasă. Dacă stai şi te uiţi la televizor şi vezi că ba avem an pregătitor, ba nu mai avem an pregătitor… Ce să înţeleagă românul care este plecat din ţară?! Pare aşa o anarhie completă, fiecare îşi dă cu părerea, dar, din păcate, nu îşi dă cu părerea nicio persoană avizată”, a mai subliniat jurnalistul român plecat în Italia.
A participat la importante campanii de comunicare
„Gazeta Românească” a apărut la sfârşitul anului 2001, ca publicaţie lunară. A devenit bilunară din aprilie 2003, iar de la 1 martie 2005 apare săptămânal. Editor este grupul “Stranieri in Italia”, care publică acum, pe lângă „Gazeta Românească”, alte 12 titluri de ziare în limbi străine, pentru imigranţii din Italia, dar şi pentru imigranţii din Europa. Gazeta are o redacţie la Roma şi una în România. Este distribuită la chioşcurile de ziare din toată Italia, într-un tiraj de circa 10.000 exemplare/săptămână. În prezent are 48 pagini, format tabloid.
Gazeta a apărut pe piaţă cu puţin înainte de marea Regularizare (Sanatoria) a clandestinilor din Italia din 2002, având în vedere nevoia de informaţii asupra noilor normative. Pe lângă informaţii cu privire la regularizare şi la cadrul legal în care trăiesc străinii în Italia, „Gazeta Românească” a participat la importante campanii de comunicare, cu privire la dreptul la vot al străinilor, contra muncii la negru şi accidentelor de muncă, contra rasismului. Dar cea mai importantă reuşită a ziarului este aceea de a fi dat un chip şi o identitate comunităţii româneşti care trăieşte în Italia, încadrând cifrele cu privire la prezenţa românilor, problemele lor, personajele pozitive şi negative.
În 2002, cotidianul “Il Tempo” cataloga „Gazeta Românească” drept un “fenomen cu succes fulgerător la public”. În 2005, potrivit datelor distribuitorilor de presă străină din Italia, a devenit cea mai vândută publicaţie străină din această ţară, surclasând titluri ca “Le Monde” sau “IHT”. Explicabil, având în vedere că în Italia trăiesc peste 1 milion de români.
Ma bucur ca Rominii din italia au ziar si ca vad si ei ce mas-media avem in tara.E cazuca si la noi sa fie pedepsita calomnia pt ca sa nus mai permite uni sa lanseze fel si fel de calomnii.
Comments are closed.