ICR acordă burse în valoare totală de 99.165 de euro

0
341

Institutul Cultural Român (ICR) a anunţat că va acorda în 2013 un număr de 46 de burse pentru opt domenii, printre care arhitectură şi urbanism, cercetare, perfecţionare academică, jurnalism şi traduceri, arte plastice şi vizuale, în valoare totală de 99.165 de euro. Două dintre burse sunt introduse anul acesta –  “Ion Mincu” şi “Lucian Blaga” – , iar celelalte şase au fost acordate şi în ceilalţi ani, “singura modificare fiind la denumire, în sensul că, până acum, se numeau în funcţie de domeniile pe care le acopereau, iar acum au primit un nume”, după cum a precizat Dana Berdilă, coordonatorul programului de burse al ICR. Două burse “Ion Mincu”, fiecare în valoare de 3.000 de euro, sunt oferite pentru încurajarea absolvenţilor la nivel de doctorat în domeniile predilecte arhitectură, urbanism, conservarea patrimoniului cultural şi istoric şi pentru a-şi perfecţiona studiile, timp de două luni, în cadrul unor instituţii de învăţământ şi cercetare prestigioase din Europa, alese de candidaţi în funcţie de proiectele de cercetare gândite în prealabil. Trei Burse “Lucian Blaga”, fiecare în valoare de 4.500 de euro, se adresează cercetătorilor români şi constau în subvenţia pentru petrecerea a trei luni în vederea documentării şi cercetării ştiinţifice într-o instituţie dintr-o altă ţară relevantă pentru cercetările propuse.