S-au deschis lucrările Conferinţei Internaţionale „Politică. Diplomaţie. Cultură”

0
1043

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din Craiova este gazda Conferinţei Internaţionale „Politică. Diplomaţie. Cultură 1.0”, organizată de Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” în parteneriat cu Departamentul de Istorie şi Relaţii Internaţionale al Universităţii din Craiova. Scopul evenimentului, desfăşurat în perioada 10-13 aprilie, este acela de iniţiere a unei dezbateri cu privire la multiplele faţete ale relaţiilor internaţionale contemporane. De asemenea, se doreşte o punere în dialog a diverselor moduri de abordare, prin reunirea nu doar a unor teoreticieni, cercetători sau analişti, ci şi a unor personalităţi cu rol direct pe scena internaţională. Conferinţa acordă o atenţie specială modului în care problemele internaţionale sunt reflectate în mass-media, dând naştere unor curente de opinie publică. Pe lângă aspectele politice, diplomatice şi economice – care sunt, de regulă, privilegiate în studiul relaţiilor internaţionale –, se pune în lumină rolul tot mai pregnant al factorului cultural, în condiţiile dezvoltării mijloacelor de comunicare.

Vrem să arătăm o altfel de Craiovă

Deschiderea lucrărilor a avut loc ieri, în prezenţa cercetătorilor, profesorilor universitari, precum şi a personalităţilor din lumea ştiinţifică, prezente la eveniment. Potrivit directorului Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia”, Lucian Dindirică, lucrările Conferinţei Internaţionale Politică. „Diplomaţie. Cultură 1.0” îşi propun promovarea imaginii Craiovei ca oraş cultural şi intelectual, care nu este promovată suficient. «Conferinţa „Politică. Diplomaţie. Cultură 1.0” este rodul unei colaborări între Biblioteca Judeţeană şi Facultatea de Istorie sperăm să atragem un public cât mai numeros, avem invitaţi din foarte multe ţări şi lucrările prezintă un interes deosebit. Vrem să arătăm că există o altfel de Craiova a intelectualilor şi culturii, imagine care nu a fost promovată suficient”, a spus Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”.

“S-ar putea crea o punte de legătură între Craiova şi Târgovişte”

Lucrările conferinţei s-au desfăşurat atât în limba română, cât şi în engleză, cu traducere simultană, iar comunicările vor fi publicate integral în volume bilingve, distincte pentru fiecare secţiune a conferinţei.

Prezent la deschiderea lucrărilor conferinţei, prof univ. dr. Radu Ştefan Vergatti, de la Universitatea “Valahia” din Târgovişte, a apreciat evenimentul ca fiind o punte de legătură care s-ar putea forma între Craiova şi Târgovişte. “Mă bucur că mă aflu în acest  frumos şi vechi oraş al banilor, oraş de cultură politică şi spirituală. În acest condiţii deosebite, când oameni de cultură de mare valoare s-au ridicat şi s-au afirmat de pe meleagurile universale, îmi revine deosebita misiune să vă transmit gândurile de bine ale rectorului Universităţii Valahia din Târgovişte. Vă transmit dorinţa domniei sale de înfrăţire în lucrări cu Universitatea Valahia. Între Craiova şi Târgovişte se poate crea o punte de legătură. Este posibil ca această dorinţă pornită din inimă să se realizeze. Dorinţa de colaborare între Universitatea Valahia şi Universitatea din Craiova este reflectată prin participarea a cel puţin şase cadre didactice şi cercetători la lucrările sesiunii actuale, precum şi a cel puţin trei doctori care au obţinut titlul de doctor în ştiinţe istorice la Universitatea din Craiova”, a spus prof. univ. dr. Radu Ştefan Vergatti.

“Imaginea oraşului nostru va fi purtată mai departe”

La rândul său, prof. univ. dr. Sorin Damean, directorul Departamentului de Istorie şi Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii din Craiova, şi-a exprimat dorinţa ca evenimentul desfăşurat în aceste zile la Craiova să devină o tradiţie. “Sunt convins că evenimentul va constitui un imbold pentru noi de a organiza o nouă ediţie anul viitor, în aşa fel încât acesta să devină o tradiţie. Nu este foarte uşor să organizezi un astfel de eveniment, în spate se află o întreagă echipă şi multe ore de efort susţinut, dar atunci când vezi rezultatul este o adevărată mândrie, cu atât mai mult cu cât încercăm să demonstrăm că Universitatea din Craiova este una de top la nivel naţional, deşi o clasificare nedreaptă nu ne-a plasat acolo unde ar fi trebuit. Este o universitate în care se organizează evenimente de amploare în toate domeniile. Iată că astăzi a venit rândul istoricilor să demonstreze ceea ce pot. Evenimentul nu ar fi putut avea loc dacă nu stabileam acest parteneriat extraordinar cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Arista Aman”, iar Consiliul Judeţean Dolj a suportat din punct de vedere financiar întregul eveniment. Sunt convins că toţi oaspeţii noştri vor purta mai departe imaginea oraşului Craiova şi a mediului universitar de aici”, a spus prof. univ. dr. Sorin Damean – directorul Departamentului de Istorie şi Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii din Craiova.

Evenimentul de ieri a continuat la Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” cu vernisajul expoziţiei de sculptură “Diplomaţie prin artă”, realizată de sculptorul Doru Drăguşin, urmată de sesiunile de comunicare. Conferinţa Internaţională „Politică. Diplomaţie. Cultură 1.0” continuă şi pe parcursul zilei de astăzi.

 

Dan Berindei, vicepreşedinte Academiei Române:

“Am venit aici, la Craiova, cu multă bucurie, pentru că mă simt ca acasă, mă simt oltean. Mă aflu pentru prima dată în sediul Facultăţii de Drept şi mă bucur să văd că în timpurile acestea grele încă se construieşte, şi nu oricum, ci minunat. Acest lucru este încurajator, chiar dacă trăim aceste timpuri. Craiova a cunoscut o dezvoltare care concurează Iaşul. E minunat să vii aici şi să găseşti atâta dorinţă de răspândire a ştiinţei. Vă doresc să aveţi parte de cât mai multe activităţi pe măsura celei care se desfăşoară în aceste zile”.

 

Dragoş Adrian Neagu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România:

“Consider că biblioteca reprezintă un pion important în ceea ce priveşte accesul la informaţie, atât pentru cercetare, cât şi pentru studenţi. Evoluţia din ultimii ani a bibliotecii nu o poate exclude din astfel de manifestări, deoarece accesul la informaţie realizează practic suportul pentru cursurile realizate în mediul universitar. Ne dorim ca biblioteca să devină un loc în care se pot înregistra fapte, ficţiuni, înregistrare pe orice suport. De asemenea, ar putea să ofere o colecţie de împrumut de documente tipărite şi multimedia. Are nevoie de spaţiu pentru a găzdui evenimente culturale, grupuri de interes, astfel încât societatea să poată să evolueze. Cred că principalul lucru pe care biblioteca îl oferă în strânsă legătură cu conferinţa de astăzi este accesul democrat la informaţie”.