Medicul Anuşca, eliberat din penitenciar

0
950

Medicul ortoped Dan Nelu Anuşca, arestat preventiv anul trecut după ce a fost prins cu şpagă, a ieşit, miercuri, din puşcărie. Magistraţii Curţii de Apel Craiova au decis să-i înlocuiască arestarea preventivă cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Procesul în care Anuşca este judecat pentru două fapte de luare de mită continuă, pe fond, la Tribunalul Dolj, următorul termen fiind stabilit pe 1 aprilie a.c.

Ca să nu fie prea mare aglomeraţie de medici şpăgari de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova după gratii, ortopedul Dan Nelu Anuşca a fost eliberat, miercuri. E drept că, spre deosebire de colegul său de breaslă, ginecologul Radu Nicon, „proaspăt” introdus în arestul IPJ Dolj, Anuşca a părăsit Penitenciarul Craiova, după mai bine de cinci luni petrecute după gratii. Decizia de eliberare a lui Anuşca aparţine magistraţilor Curţii de Apel Craiova. Instanţa a decis, miercuri, să admită recursul declarat de inculpatul Dan Nelu Anuşca împotriva deciziei din 18 martie a.c., prin care Tribunalul Dolj – Secţia Penală i-a menţinut arestarea preventivă. Curtea de Apel a casat încheierea Tribunalului şi, rejudecând cauza, a decis înlocuirea măsurii arestării preventive a lui Anuşca, cu măsura obligării de nu părăsi ţara fără încuviinţarea organelor judiciare, dispunând punerea imediată în libertate a inculpatului. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, Dan Nelu Anuşca trebuie să respecte următoarele obligaţii impuse de instanţă: să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la organul de poliţie de la domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, ori de câte ori este chemat, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme, să nu se apropie de martori, de denunţător, să nu comunice direct sau indirect cu cei menţionaţi.

Reamintim că Dan Nelu Anuşca, medic specialist ortoped, angajat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, dar şi profesor în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Craiova, a fost reţinut pentru 24 de ore, pe 15 octombrie 2012, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată. Medicul a fost prins în flagrant, în timp ce primea 1.200 de lei drept şpagă, de la sora unei paciente, după ce, cu o zi înainte se arătase foarte nemulţumit de cei 800 de lei primiţi de la pacientă pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale de specialitate. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, medicul, în vârstă de 55 de ani, angajat vechi al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, a fost denunţat că a cerut bani pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale de specialitate. Acesta i-a explicat unei paciente că operaţia pe care trebuie să o efectueze necesită diverse costuri, nu poate fi făcută oricum, şi că o astfel de intervenţie costă cam 2.000 de lei. Pacienta, care era internată în cadrul unităţii sanitare, şi-a sunat membrii familiei, să-i aducă bani, i-a dat medicului Anuşca 800 de lei, însă s-a trezit cu medicul supărat că suma este foarte mică şi că nu o poate opera pe banii ăştia. Femeia a discutat cu sora ei şi au hotărât să-l denunţe pe medic. În baza denunţului, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, împreună cu poliţiştii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj au pus rapid la cale prinderea în flagrant a medicului. Sora pacientei a primit de la anchetatori suma de 1.200 de lei – bancnotele fiind anterior marcate criminalistic – şi s-a prezentat, pe 15 octombrie 2012, în jurul prânzului, la cabinetul lui Anuşca, din spital. A spus cine este, i-a dat acestuia „diferenţa de bani pentru operaţia surorii”, iar imediat ce femeia a ieşit din cabinet a intrat echipa operativă, s-a făcut constatarea în flagrant a infracţiunii de luare de mită, ortopedul fiind ridicat şi dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Pe 16 octombrie 2012 Dan Nelu Anuşca a fost arestat preventiv, pe 31 octombrie s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care acesta a fost trimis în judecată pentru două fapte de luare de mită şi, până acum, i-au fost respinse toate cererile de eliberare. Procesul, pe fond, va continua la Tribunal, cu inculpatul în stare de libertate, următorul termen fiind stabilit pe 1 aprilie a.c.