Centrul Cultural „Brâncuşi” şi Centrul acvatic au primit votul consilierilor judeţeni

0
334

Ieri, la Consiliul Judeţean Dolj a avut loc ultima şedinţa dinainte de a avea pe masă bugetul pe anul 2013. Consilierii judeţeni au votat proiecte legate de constituirea de comisii de evaluare a managementului unor instituţii subordonate Consiliului Judeţean Dolj sau de aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru altele. Cel mai discutat proiect de hotărâre a fost însă cel privind „aprobarea utilizării excedentului bugetar al anului 2012 pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare în anul 2013”.   

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat în şedinţa de ieri că bugetul instituţiei pe care o conduce va fi aprobat la mijlocul lunii martie. Termenul legal din momentul apariţiei în Monitorul Oficial este de 45 de zile, dar autorităţile judeţene o să grăbească puţin acest proces pentru ca primarii să poată să îl supună şi ei cât mai repede votului consilierilor locali. „De luna viitoare vom putea vorbi despre buget. La nivel naţional, el a apărut în Monitorul Oficial, iar din acest moment curg 45 de zile în care să aprobăm bugetul şi în care să îl aprobe şi celelalte unităţii administrativ-teritoriale. O să grăbim acest proces şi probabil la jumătatea lunii martie o să intrăm cu bugetul în Consiliul Judeţean Dolj”, a declarat Ion Prioteasa.

Lucian Dindirică, lăudat de liderul de grup al consilierilor judeţeni PDL Dolj

Un punct de pe ordinea de zi care a adus zâmbete pe buze celor prezenţi în sală a fost legat de aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al activităţii autofinanţate pe anul 2013 al Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”. Liderul de grup al PDL Dolj, Alexandru Brezniceanu, a ţinut să îl felicite pe directorul acestei instituţii, Lucian Dindirică. Atitudinea lui Alexandru Brezniceanu a fost una uşor neînţeleasă, poate şi pentru că în ultimii ani nici un consilier judeţean PDL Dolj nu a avut cuvinte de laudă la adresa unui director al PSD. Toate problemele ridicate de Alexandru Brezniceanu – pertinente de altfel – au fost puse pe un alt ton, arătând că acesta este un om cu experienţă şi echilibrat. Toată lumea se obişnuise cu mult mai furtunosul Ştefan Stoica, deputat prin redistribuire începând cu acest mandat, care de multe ori nu era coerent şi nu avea nici argumente.

Investiţiile Consiliului Judeţean Dolj se încadrează în standardele de cost

De exemplu, Alexandru Brezniceanu a cerut lămuriri cu privire la sumele acordate Centrului acvatic şi de agrement (678 mii de lei) şi Centru Cultural „Constantin Brâncuşi” (801 mii de lei), considerând că sunt mult prea mari. „Nu am nimic împotriva acestor proiecte, dar mi se pare cam mare suma, fiind vorba doar de studii, documentaţie, asistenţă tehnică”, a spus Alexandru Brezniceanu. Răspunsul a venit din partea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan, care a spus că din punct de vedere legal ambele proiecte se încadrează în standardele de cost şi că suma pare una mare, dar este posibil să mai scadă în urma licitaţiei. «Ne aflăm într-un moment în care facem documentaţii tehnice pentru a aplica la diferite măsuri ale Uniunii Europene. Centrul acvatic şi de agrement este un proiect tehnic care presupune soluţii complexe. Pentru Centrul Cultural „Constantin Brâncuşi” avem deja un studiu de fezabilitate, proiectul este depus la ADR Sud-Vest Oltenia pe o măsură de turism şi agrement şi sperăm să fie eligibil şi să obţinem finanţarea europeană pentru el. Costurile se încadrează în standardele de cost prevăzute de legislaţia în vigoare de până la 3% din valoarea investiţiei. Aceste sume reprezintă o valoare maximă care va fi scoasă la licitaţie şi în funcţie de ofertanţi acest plafon poate să mai scadă», a explicat Cristinel Iovan.

„Nu ratăm nici un program al Uniunii Europene care este lansat”

Marcel Marcea

La acelaşi punct de pe ordinea de zi a intervenit şi pedelistul Marcel Marcea, arătându-se îngrijorat de soarta oamenilor care lucrează la Complexul Energetic Işalniţa. Aceştia nu vor merge la Centrul acvatic şi de agrement dacă vor rămâne fără servicii, iar cele două investiţii nu vor aduce prea multe locuri de muncă, spunea Marcea, uitând de toate proiectele total inutile realizate de Guvernul Boc. Răspunsul pentru Marcel Marcea, căruia nici nu trebuie să îi ceri să înţeleagă importanţa unui Centru Cultural „Brâncuşi” în Craiova, a venit din partea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. «Ce se întâmplă la Işalniţa nu ne este indiferent şi, atât cât ne stă în putinţă şi cât autoritatea noastră se întinde, facem toate demersurile noastre ca lucrurile să intre în normalitate. Nu ne-a venit deloc bine în momentul în care am văzut că anumite atribuţiuni pe care le aveau cei de la Işalniţa au trebuit să plece într-o altă parte. Nici nu pot să vă spun ce discuţii au fost pe această temă. (…) Doriţi să ne duceţi într-o direcţie cu care nu sunt de acord: ce ne mai trebuie piscine şi monumente de artă când lumea o duce greu… Vă spun acelaşi lucru pe care îl auziţi de când suntem împreună, şi anume că nu ratăm nici un program al Uniunii Europene care este lansat. E posibil să nu fim eligibili, dar noi trebuie să ne facem datoria până la capăt. Acelaşi lucru facem şi cu aceste două proiecte. Cu banii care vin nu putem să facem decât aceste lucruri: Centrul Cultural „Constantin Brâncuşi” şi Centrul acvatic şi de agrement. Am putea să nu facem nimic şi banii să fie accesaţi de vecinii noştri din celelalte judeţe ale Olteniei», a declarat Ion Prioteasa.