Portretul lui Marin Sorescu pictat de Paul Tudor, donat Muzeului de Artă din Craiova

0
1079

La Galeria „ARTA” a Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Craiova va avea loc mâine, 23 februarie, ora 13.00, un eveniment dedicat marii personalităţi  a culturii române care a fost Marin Sorescu. Cu această ocazie, un grup de intelectuali format din maestrul Tudor Gheorghe – actor al Teatrului Naţional din Craiova, avocatul Ion Turculeanu – decanul Baroului Dolj şi ing. Mirel Bălăşoiu (din Craiova), ec. Ion Bălşanu (din Balş), av. Nicu Popa şi prof. Cristian Pustai (din Mediaş) va dona Muzeului de Artă din Craiova un portret al lui Marin Sorescu pictat de cunoscutul artist Paul Tudor, din Balş. La eveniment şi-au anunţat participarea reprezentanţi ai Teatrului Naţional „Marin Sorescu” – managerul Mircea Cornişteanu, actorii Ilie Gheorghe, Ion Colan, Tudor Gheorghe, poetul Nicolae Coande şi Emil Boroghină, directorul Festivalului Internaţional „Shakespeare”.