Cu ţigările de contrabandă ascunse prin curte

0
406

Lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti au solicitat Judecătoriei Băileşti emiterea unei autorizaţii de percheziţie pentru locuinţa lui Aurelian Pascu, de 52 de ani, din comuna Giubega, cercetat într-un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete.

În urma percheziţiei efectuate vineri, la locuinţa doljeanului, poliţiştii au găsit ascunse, după ce au scotocit în diferite locuri din curtea gospodăriei acestuia, un număr de 605 pachete ţigări de diferite mărci, însumând 12.100 ţigarete, fără timbru de marcaj fiscal românesc, prejudiciul cauzat fiind de circa 6.000 lei.

“Întreaga cantitate de ţigarete a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii întregii activităţi infracţionale a doljeanului, dar şi a provenienţei ţigaretelor”, a declarat comisar-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, precizând că bărbatul este cercetat în stare de libertate.