Cupa Africii pe Naţiuni / Capul Verde, calificare istorică în sferturi

0
322

La prima participare la turneul final al Cupei Africii, naţionala Capului Verde a acces în sferturile de finală. După egalurile cu Africa de Sud şi Maroc, Capul Verde a învins cu 2-1 naţionala Angolei, după ce la pauză era condusă cu 1-0, din cauza autogolului lui Neves (33). Fundaşul de la FC Vaslui, Varela (foto) a egalat  în minutul 81, iar Heldon a marcat în ultimul minut golul calificării istorice a „rechinilor albaştri”. „Ne-am îndeplinit obiectivul şi dedicăm acest succes fantastic oamenilor din Republica Capul Verde”, a declarat antrenorul Lucio Antunes, angajat pe post de controlor de trafic aerian în principalul aeroport din Capul Verde. Acesta a fost „instruit” preţ de o săptămână înaintea turneului din Africa de Sud chiar de tehnicianul lui Real Madrid, Jose Mourinho, pe care l-a asistat la antrenamente. Primul loc în grupa A a revenit însă gazdei, Africa de Sud, care a remizat, 2-2, cu Maroc, în faţa a 45.000 de spectatori, la Durban. „Leii din Atlas” au condus de două ori, prin golurile marcate de El Adoua (10) şi El Hafidi (82), însă naţionala „Bafana Bafana” a egalat prin două execuţii spectaculoase semnate de Mahlangu (71) şi Sangweni (86).  Ieri s-au disputat ultimele meciuri ale grupei B, Ghana (4 puncte) – Niger (1) şi DR Congo (2) – Mali (3), iar astăzi, la Nelspruit, de la ora 20.00, se vor stabili echipele calificate în sferturi, din grupa C, în urma partidelor Burkina Faso (4) – Zambia (2) şi Etiopia (1) – Nigeria (2).