Restabilirea integrităţii teritoriale a statului Mali a constituit obiectivul fixat de Consiliul de Securitate al ONU. Şi după cum se desfăşoară operaţiunile militare pe teren, ofensiva militară pentru eliberarea nordului nu întâmpină deloc vreo rezistenţă notabilă. În plan militar, pierderile suferite de grupările teroriste care militează în favoarea secesiunii sunt greu de recuperat. Sezonul este încă uscat, propriu culegerii de informaţii cu privire la mişcările trupelor franceze. Închiderea frontierei algeriene plasează grupurile armate între ciocan şi nicovală. Cu toate acestea, succesul operaţiunii pe termen scurt sau lung depinde de o serie de condiţii. În perioada imediată, contingentele statelor africane care şi-au anunţat contribuţia ar trebui să dispună de mijloace de transport, consilieri militari şi asistenţă financiară pentru plata soldelor şi aprovizionarea în timp scurt. Reactivarea Comunităţii Economice a Statelor din Africa de Vest (CEDEAO) merită lăudată mai mult decât planurile ONU şi UE, fiindcă participarea directă a forţelor africane, prost echipate şi inegal pregătite în ofensiva de nord, nu are doar o importanţă simbolică. Din punct de vedere militar, trupele franceze nu vor fi suficient de numeroase pentru ocuparea zonelor eliberate. Riscul de revenire a celor bănuiţi de participare la regimul terorist este mare. O prezenţă militară va fi necesară pentru limitarea riscurilor unor periculoase epurări etnice. Existenţa unor forţe militare în Africa a fost esenţială pentru a salva Bamako. Forţele speciale franceze din Sahel, bazele interarme din regiune şi operaţiunea „Epervier”, în Ciad, au jucat un rol important. Se spune că operaţiunea „Serval” nu are similitudine cu operaţiunile din Balcani sau din Libia, unde militarii francezi n-au fost singuri. Supărarea cea mare este că deocamdată numai germanii au asigurat două avioane de transport. Să nu omitem contingentele CEDEAO. La faţa locului însă, în urma loviturilor aeriene, blindatele debarcate în deşert pentru a întâlni jihadiştii în nordul statului Mali, după ce au plecat din portul Toulon, întâlnesc doar autoturisme Toyota echipate cu arme, jefuite din depozitele Gao şi Timbuktu, sau recuperate din arsenalul libian după căderea lui Gaddafi. Dotarea militară a trupelor franceze este, cum se spune, de ultimă oră şi cuprinde lansatoare de rachete, mortiere, blindate de luptă. Mai nou se vorbeşte că unul dintre cele trei grupuri armate islamiste, din nordul ţării, Ansardine (Apărători ai islamului), s-a împărţit în două, una din părţi optând pentru o soluţie paşnică. Dacă sunt sau nu speculaţii rămâne de văzut, dar ceea ce nu s-a spus până în prezent este că Mali constituie al treilea mare producător de aur din Africa (după Africa de Sud şi Ghana), rezervele fiind concesionate unor companii multinaţionale occidentale. Deţine un zăcământ de uraniu estimat la 5.000 de tone, aflat în vestul ţării, explorat la ora actuală de o companie canadiană. De menţionat că peste 70% din energia electrică produsă de Franţa este generată de centralele nucleare, barele de combustibil fiind preparate în Niger, de firma Areva. Zăcămintele de diamante sunt în conservare. În plus, Mali mai dispune de mari cantităţi de minereu de fier, bauxită, cupru, fosfaţi. Şi nu demult, a fost descoperit la o adâncime de 107 metri un zăcământ de gaz la Burakebugu, la 60 km de Bamako. Angajaţi în Mali sunt deja chinezii, care au preluat construirea autostrăzii Bamako-Segu. Companii chinezeşti mai sunt antrenate în lucrări de amenajare a terenurilor agricole şi aşa mai departe. Interesant este că liderul loviturii de stat militare din 22 martie 2012, care a condus la înlocuirea preşedintelui Toure Diacounda Traore şi ulterior la agravarea situaţiei, a fost căpitanul Amado Sanogo, al cărui CV atestă că a fost instruit la Quantico, centrul de instrucţie al infanteriei marine a SUA şi la baza americană Lackland, din Texas.
