2020: Un an greu de care ne despărţim fără regrete!

0
1208

Ultima zi din calendarul 2020 vesteşte că anul 2021 este deja sosit. Îşi face intrarea, sfios, ca fiecare An Nou. Ne despărţim fără mari regrete de un an greu, în care ne-am confruntat cu o teribilă pandemie de Covid-19, e drept nu numai la noi, de care nu ştim când vom scăpa, fiindcă noi românii avem alte dimensiuni ale existenţei, mai ample, mai spaţioase, mai exuberante. Şi pandemia ne-a atins în fibra comportamentului nostru de zi cu zi. Carantina a devenit obsedantă. Jurnalul „de front” al infectărilor şi deceselor e descumpănitor. Ne facem ceva curaj, prin descoperirea vaccinului şi începerea campaniei de vaccinare, obligaţi moralmente fiind să rămânem optimişti, încrezători în veghea lui Dumnezeu şi tenacitatea noastră funciară. A fost un an fără precedent, prin încărcătura de îngrijorare indusă în fiecare dintre noi. În fiecare familie. Purtarea măştii a devenit o anexă la vestimentaţie, şi ne salutăm pe stradă, nu rareori fără a ne mai recunoaşte. Am avut două rânduri de alegeri pe un fundal neclar, de acum cunoscut. Ce am votat aia avem. Nimic nou, din acest punct de vedere. Prin părţile locului ne-am despărţit, cu mărturisite regrete, de oameni care au contat prin anvergura lor, faptele lor, cumsecădenia lor, în peisajul urbei: Ion Predescu, Horia Diaconescu, Mihai Neagoe, Nicolae Andrei, Firmilian Calotă şi mulţi alţii, regretaţi în egală măsură, fiindcă ne vor lipsi. Ne-am bucurat mai puţin ca în anii precedenţi, şi când ar fi fost cazul, din cauza rigorilor sanitare. Am socializat mai rar sau deloc, ceea ce nu era în firea noastră. Ca să spunem aşa, am trăit uneori ireal, aşa cum nu o mai făcusem. Fireşte au fost şi împliniri, nu îndestulătoare, nu câte am fi aşteptat, nu la câte am fi năzuit, dar acesta a fost contextul. Un nou an 2021 este pe drum. Să îi spunem „bun venit” în speranţa că se va dovedi mai generos decât predecesorul său. Dacă aşteptăm ceva, acel ceva este… mai multă sănătate la toată lumea. Şi cu asta tradiţionalul „La mulţi ani!”, tuturor doljenilor, tuturor prietenilor şi non-prietenilor noştri, fiindcă la cumpăna dintre ani nu este loc decât de gânduri bune.