Tânăr arestat pentru comiterea infracţiunii de tentativă la furt

0
283

Ieri, 30 octombrie, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 19 ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tentativă la furt.

În cursul zilei de 30 octombrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi, de dispecerul unei firme de securitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi încercat să sustragă bunuri din incinta unei societăți comerciale, din municipiul Craiova. “În urma activităţilor investigativ-operative, desfăşurate de polițiștii Secţiei 2 Poliţie Craiova, în cursul zilei de 30 octombrie a fost identificat un tânăr de 19 ani, din municipiul Craiova, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost condus la audieri, iar, în urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânăr, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .