Beijing-Washington: Dialog între Wang Yi şi Antony Blinken

0
400

Într-o discuţie telefonică, şefii diplomaţiilor celor două mari puteri ale lumii –SUA şi China- au discutat despre relaţiile bilaterale, dar şi regionale, necesitatea menţinerii liniilor de comunicare şi gestionare la o manieră responsabilă a relaţiilor între cele două ţări, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat, Ned Price. Potrivit ministerului chinez de Externe, Wang Yi a declarat că relaţiile China-SUA se află într-un moment critic, comunitatea internaţională dorind să vadă o dezvoltare stabilă a relaţiilor dintre cele două ţări. Dialogul de ieri a avut loc după ce şeful diplomaţiei chineze Wang Yi a primit vizita noului ambasador american în China, Nicholas Burns, în cadrul protocolului de preluare a misiunii.