Şi totuşi ceva nou pe scena noastră politică!

0
528
Guvernul lui Ludovic Orban e pregătit, de acum, după audierile din comisiile parlamentare de specialitate, soldate cu trei candidaţi picaţi, Ion Ştefan, propus la Dezvoltare, Violeta Alexandru, la Muncă şi Florin Cîţu, la Finanţe, să aştepte verdictul votului de investitură de săptămâna viitoare. Audierile propunerilor de miniştri au provocat rumoare şi pe alocuri haz. Urmează un vot „pe muchie” deocamdată, deşi până la şedinţa din Parlament, prin negocierile „om la om”, cum s-a exprimat Ludovic Orban, se mai pot rupe nişte voturi necesare. Fie din tabăra Pro România, chiar dacă Victor Ponta se arată greu de îndoit, fie din tabăra PSD. Ludovic Orban, desemnat de a forma viitoarea majoritate parlamentară necesară, se află aşadar în plin sezon „de vânătoare” şi crede –declarativ- în şansele unei izbânzi, din prima încercare. Cât de benefică pentru liberali este preluarea guvernării ţării, în buza iernii, fără o susţinere parlamentară sigură şi clară, este greu de spus. Deşi după ce au ţinut-o „gaia cu maţul” că li se fură statul de drept, că „ciuma roşie” a cotropit ţărişoara haştagiştilor cu simbrie, şi-au regizat mai bine ca-n alte dăţi „moţiunea de cenzură”, altceva nu le rămânea de făcut, decât să se înhame cu 20%, cât au în Parlament, -ceea ce nu s-a mai văzut-, la formarea unui guvern monocolor, cerşind sprijinul aliaţilor de conjunctură. Cât va dura heteroclita coabiatare rămâne de văzut. Dincolo, în tabăra cealaltă „ciumaţii” strigă din adâncul rărunchilor, că „statul paralel” a confiscat de peste 10 ani ţara şi a luminat-o cu dinamul sinistrului binom. Legile de organizare judecătorească, „mărul discordiei” au fost analizate, nu numai pe micile ecrane, ci şi în cartierele mărginaşe, în mall-urile simandicoase, într-un fel de „Daciadă juridică”. S-a contestat totul cu parul, adevărul s-a schimbat de la un interlocutor la altul, ca în numerele de iluzionism colectiv. Tema justiţiei a rupt iremediabil România în două tabere. Cozile de topor au externalizat scandalul, ducându-l la Bruxelles. Unde, îngrijoraţi de amploarea gâlcevei „oficialii” şi-au trimis solul în persoana lui Franz Timmermans, deşi putea să îl cheme orişicum, fiindcă ăştia sunt toţi aidoma, vorbesc identic, gândesc la fel. Şi ne amintim cum Franz Timmermans, altminteri un social-democrat olandez, ales cu 6% în ţara sa, dacă nu mai puţin, le-a spus social-democraţilor români că „nu există nici un dubiu că justiţia din ţara noastră este independentă, însă atacurile publice la adresa acesteia crează o imagine negativă României”. Liviu Dragnea a ajuns un paria, iar PSD-ul blamat peste măsură. „Continuaţi să alergaţi, spunea Franz Timmermans, dar nu în direcţia greşită. Alergaţi în continuare către finnish-ul maratonului, pentru că aproape am ajuns acolo. Nu staţi locului, nu vă opriţi, pentru numele lui Dumnezeu. Nu înceăeşi să alergaţi în direcţia opusă”. Aşadar, să alergăm, să alergăm. Să nu fi ştiut Franz Timmermans că amărâtul de la maraton a murit trecând linia de sosire. Cu alergatul, în cadenţa impusă, social-democraţii s-au sufocat finalmente. Şi aproape că n-au mai regretat dărmarea unui guvern, condus de Viorica Dăncilă, care făcuse destule lucruri bune pentru oameni, şi aceştia s-ar putea să resimtă, acum, „binefacerile” guvernului dorit de preşedintele Klaus Iohannis. Fiindcă asta e îngrijorarea. Îndeosebi a pensionarilor. Suntem într-o situaţie paradoxală: pe de-o parte ne aflăm în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, despre care nu se vorbeşte, sau se vorbeşte puţin, ca niciodată, pe de altă parte asistăm la chinurile instalării unui guvern cu mai puţin de 100 de parlamentari proprii, care  contează pe „responsabilitatea celorlalte partide” de a-i acorda votul. Aşa ceva nu mai există în lumea civilizată, care clamează şi chiar respectă statul de drept. Suntem chemaţi să înţelegem, că parlamentarii votaţi de electoratul de stânga, sau cu reflexe de stânga, trebuie acum să susţină… un guvern de dreapta. Şi bineînţeles să voteze, din nou, dacă se poate, şi un preşedinte de dreapta, pentru o… Românie normală. Şi uşor oligofleni, n-ar fi exclus să o facem.