Cupa Angliei: 10 goluri pe Anfield

0
510

 

Într-o alcătuire modificată complet, cu mulţi jucători tineri (media de vârstă 23 ani şi 122 de zile) în care n-au intrat decât Gomez, James Miller, Oxlade Chamberlain, Adam Lallana şi Divock Origi, Liverpool a avut probleme pe „Anfield” (52.694 spectatori) cu Arsenal. Partida a fost captivantă prin răsturnarea de scor şi numărul mare de goluri -10 la număr- încheindu-se 5-5 la capătul timpului regulamentar. După executarea loviturilor de departajare, Liverpool a câştigat cu scorul general de 10-9 (!). Au marcat în timpul regulamentar Mustafi (min. 6 aut.) Millner (min. 43 pen.) Oxlade Chamberlain (min. 58) şi Divock Origi (min. 62, 90+4), respectiv L. Torreira (min. 19), G. Martinelli (min. 26, 36), Maitland-Niles (min. 54) şi J. Willock (min.70). La executarea loviturilor de departajare a ratat spaniolul Dani Ceballos de la Arsenal, spre deziluzia lui Unay Emeri care şi-ar fi dorit o calificare în faţa lui Jurgen Klopp. A fost o partidă de-a dreptul nebună. Pentru a doua oară în ultimii 66 de ani, Liverpool a încasat 5 goluri pe Anfield. Precedentul? O înfrângere (3-6) în ianuarie 2007 contra lui Arsenal în Cupa Ligii. Liverpool a înregistrat a 15-a victorie consecutivă, în toate competiţiile pe teren prorpiu, dar nu va putea disputa sferturile de finală ale Cupei Ligii, dacă nu i se amână sau devansează partida. Întrucât în aceeaşi săptămână, când sunt programate partidele, „roşii” dispută Cupa Mondială a cluburilor în Qatar, cu semifinalele stabilite pe 17 şi 18 decembrie şi o posibilă finală pe 21 decembrie.