Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” – o istorie şi un viitor

0
278

În aceste zile, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ preuniversitar din Craiova şi din ţară, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” îşi sărbătoreşte 135 de ani de existenţă. Este un moment de bucurie, de aducere aminte de trecut şi de speranţă, iar citatul „Aici se învaţă carte”, care îi aparţine acad. Radu Voinea, fost absolvent, şi care se află expus atât la intrare, cât şi pe holuri este cât se poate de actual,  rezultatele obţinute de-a lungul timpului dându-i dreptate. Manifestările, care au debutat sâmbăta trecută şi care vor ţine o săptămână, vin să încununeze o istorie bogată. Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, conducerea unităţii de învăţământ a expus principalele acţiuni, iar punctul culminant a fost expoziţia de pictură a unui elev eminent, multiplu laureat al Olimpiadelor şcolare naţionale şi internaţionale. Miercuri, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, începând cu ora 10:00, va avea loc manifestarea de gală, unde vor veni invitaţi din toată ţara.

          Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova împlineşte 135 de ani de existenţă şi a devenit, între timp, reper pentru învăţământul doljean şi naţional, de aceea trebuie amintite câteva din etapele acestor ani. Astfel, „actul de naştere” al Gimnaziului „Fraţii Buzeşti” a fost semnat pe 9 ianuarie 1910, prin adresa Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, semnată de Spiru Haret. Iniţial , Colegiul a purtat titulatura „Gimnaziul real de băieţi”, apoi s-a transformat în liceu, iar în 1924 ministrul C. Angelescu a semnat actul comemorativ şi a pus piatra de fundament a edificiului şcolii, pe fostul loc al familiei Haralambie. „Sunt clipe de istorie, cu care ne mândrim, iar titulatura actuală datează din 2 octombrie 1997, prin Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale, cu nr. 4982, iar în 30 octombrie, prin O.M. 11208/2012, MECTS a acordat Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” placheta şi diploma „Nicolae Iorga”, pentru o îndelungată activitate educativă ”, a precizat prof.  Carmen Lucia Ştefănescu, director al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”.

Un „olimpic” la chimie, cu talent la desen

Pornind de la această istorie, ieri, holul central, sălile, laboratoarele instituţiei de învăţământ prestigioase au fost pline, elevi şi cadre didactice ţinând să fie parte în aceste manifestări. Manageriatul a susţinut o conferinţă de presă, în care s-au expus planurile de viitor şi s-a prezentat întreg programul zilelor aniversare. „Echipa managerială transmite preţuirea pentru înaintaşi şi credinţa că rezultatele extraordinare obţinute de elevi şi cadre didactice vor continua. În aceste zile de sărbătoare, avem foarte foarte multe acţiuni, începând cu concursul interjudeţean de matematică „Gheorghe Dumitrescu” şi încheind cu sesiunea de referate ale elevilor, trecând şi prin competiţii sportive. Dar, astăzi (ieri – n.r.) suntem martorii unei expoziţii de desene, ale unui elev de excepţie al nostru, multiplu laureat al Olimpiadelor naţionale şi Internaţionale , este vorba de Florian Călina”, a menţionat prof. Ileana Didu, director adjunct al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”. Cel de care a vorbit prof. Didu, Florian Călina, este cel care, datorită performanţelor obţinute la Olimpiada Naţională de Chimie, din acest an, a adus , la Craiova, faza naţională din 2018. Are talente mari, este, pe partea de desen, îndrumat de către prof.  Iulia Ciocoiaş¸  iar prof.  Laura Noreanu, de Limba şi Literatura Română, a transmis şi mesajul de felicitări al prof.  Dana Calafeteanu, de la Palatul Copiilor din Craiova. Începuturile au fost la Şcoala Gimnazială „Traian” din Craiova, sub coordonarea prof. Adriana Marcea. Fără a da dovadă de inhibiţie, concursurile anterioare spunându-şi cuvântul,  Florian Călina ne-a declarat: „Este un moment fericit pentru mine şi trebuie să le mulţumesc colegilor şi profesorilor pentru că au venit să mă susţină. Am expus în tablouri ceea ce am simţit şi sunt bucuros să văd apreciere şi am vrut să arăt frumuseţea”.