Preşedintele Francois Hollande recunoaşte persecuţia romilor întreprinsă de Franţa în al Doilea Război Mondial

0
476

Francois HollandeFranţa îşi asumă responsabilitatea pentru trimiterea în lagăre de concentrare a mii de romi în timpul regimului de la Vichy, instituit în cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat preşedintele francez Francois Hollande. “A venit ziua ca adevărul să fie spus”, a afirmat Hollande în cadrul primei vizite prezidenţiale la lagărul de concentrare al romilor, cu ocazia unei ceremonii de comemorare în localitatea Montreuil-Bellay, din centrul Franţei. “Franţa recunoaşte suferinţele popoarelor nomade care au fost închise în lagăre de concentrare şi îşi recunoaşte responsabilitatea pentru aceasta”, a adăugat preşedintele francez. Romii au fost persecutaţi în timpul Holocaustului, asemenea evreilor. Potrivit estimărilor, în timpul celui de-al Doilea Război mondial în lagărele franceze au decedat între 220.000 şi 500.0000 de persoane rome. Regimul de la Vichy este un sistem de guvernare fascist instituit după înfrângerea Franţei de Germania, în 1940. Acesta a fost suspus în totalitate guvernării naziste şi a fost înlăturat de la putere în anul 1944, în momentul în care forţele aliate şi generalul Charled de Haulle au eliberat Franţa şi au stabilit un Guvern provizoriu. Între 6.000 şi 6.500 de romi au fost închişi în 31 de lagăre, cel mai mare din acestea fiind cel din Montreuil-Bellay, unde peste 2.000 de persoane au fost trimise între noiembrie 1941 şi ianuarie 1945. Aproximativ o sută dintre aceştia au murit. Persoanele considerate oficial fără adăpost din Nantes erau de asemenea trimise în lagărul Montreuil-Bellay. Unele persoane rome au rămas în lagărele franceze până în anul 1946. Peste 500 de persoane au participat la ceremonia de comemorare a romilor decedaţi în lagărele de concentrare din Franţa, inclusiv câţiva supravieţuitori.