O şansă în plus pentru copiii cu multiple afecţiuni

0
492

sfantul vasile (1) sfantul vasileLa Şcoala Gimnazială Specială „Sf.Vasile” a avut loc întâlnirea între reprezentanţii Fundaţiei „Sense Internaţional România” (SIR), Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj , Consiliului Judeţean Dolj şi ai Şcolii „Sf. Vasile”, scopul fiind înfiinţarea unui atelier vocaţional de minitipografie, pentru elevii cu deficienţe multiple/surdocecitate, fiind instruiţi atât copii cu deficienţe, cât şi cadrele didactice care îi îndrumă. Este un proiect cu deschidere amplă, în cadrul căruia este promis sprijinul tuturor instituţiilor implicate.

 La începutul anilor 2000, copiii cu surdocecitate erau consideraţi needucabili , iar problemele erau multiple în ceea ce priveşte integrarea acestora în societate. «Erau ani dificili, dar profesorii şi terapeuţii prinşi în program au urmat cursuri de specializare şi am ajuns la rezultate foarte bune de-a lungul anilor. De aceea ne-am implicat şi la Craiova, la Şcoala „Sf. Vasile”, unde vom demara acest proiect de minitipografie digitală, pentru copiii care au astfel de deficienţe. Avem sprijinul atât al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, cât şi al autorităţilor locale şi judeţene – Primăria Craiova şi Consiliul Judeţean Dolj. Sperăm să fie cât mai lung acest parteneriat», a precizat  Cristiana Salomie, director SIR.

La rândul său, prof.  Florentina Cornea, director al Şcolii „Sf.Vasile” , a menţionat: „Suntem onoraţi pentru această colaborare şi suntem convinşi că se vor vedea şi rezultatele, iar programul va fi derulat în continuare”. Prezentă la inaugurare, prof.  Lavinia Elena Craioveanu, inspector general al ISJ Dolj, a declarat: „Mulţumim reprezentanţilor SIR, cu precădere doamnei Salomie, fiindcă ştim eforturile financiare depuse. Copiii vor învăţa să lucreze într-un astfel de mediu şi au o şansă în plus să se integreze. Ne dorim să extindem acest parteneriat”.

Cum Consiliul Judeţean Dolj este parte integrantă, la întâlnire a fost prezent şi administratorul public al judeţului, Cosmin Durle, care a ţinut să amintească: „Suntem mai mult decât onoraţi să fim parte în acest proiect. Ne dorim să nu ne oprim aici, la această şcoală, ci să mergem şi mai departe. Vom asigura spaţiul pentru atelier şi o să urmărim cu atenţie întreaga desfăşurare a activităţii”.