Drama lui Bancu

0
461

Mijlocaşul Craiovei a fost operat cu succes ieri la Bucureşti, dar cel puţin actualul sezon este compromis pentru el

Când se întâmplă ceea ce a păţit Nicuşor Bancu te gândeşti cum ar fi putut fi evitat momentul blestemat. Miercuri seara au existat câteva astfel de faze, care nu ar mai fi dus meciul în prelungiri. Însuşi Nicuşor Bancu putea face 2-0, imediat după ce Băluţă a deschis scorul, dar a tras în portar. Oaspeţii au egalat în minutul 91, la o fază în care Brandan a tratat superficial o minge la centru, iar Avrămia a fost scos din joc atât de uşor. Nenorocirea s-a întâmplat însă în acel minut 97. Incredibil, dar Şeroni a avut nesimţirea să şi protesteze după ce i-a rupt piciorul olteanului. Bancu este un jucător care nu se fereşte de contacte, „bagă piciorul”, aşa cum se spune în fotbal, iar de această dată i-a fost fatală intervenţia. El a fost transportat imediat la spital, iar apoi a ajuns la Bucureşti, unde ieri dimineaţă a fost operat cu succes, la spitalul Floreasca. Accidentări asemănătoare în fotbalul românesc şi mondial au mai suferit: băcăuanul Ardeleanu (rupt de Lăcătuş), „pandurul” Băcilă (rupt de Gardoş), Dan Roman de la Gaz Metan (rupt de Ciprian Dinu de la Botoşani), Eduardo (Arsenal), Djibrill Cisse, Aaron Ramsey. Accidentat în decembrie anul trecut, Dan Roman s-a recuperat destul de rapid, fiind apt de joc la începutul acestui sezon, practic după o jumătate de an. Oricum, actuala stegiune este încheiată pentru Nicuşor Bancu. În vârstă de 22 de ani, mijlocaşul a venit în vară de la FC Olt şi a jucat în toate meciurile din acest sezon, cu excepţia celui de la Mediaş. El a impresionat încă din cantonamentul de vară, din Slovenia şi a confirmat prin prestaţiile sale din meciurile oficiale, fiind titular din primul joc, în Giuleşti. Trecerea de la liga secundă la primul eşalon nu i-a ridicat probleme, Bancu marcând şi  un gol, pe „Cluj Arena”. Alături de Vătăjelu, Nuno Rocha, Ivan sau Băluţă, Nicuşor Bancu era printre jucătorii de mare perspectivă ai Craiovei care au confirmat deja în actualul sezon.

Prestaţiile lui Bancu, analizate în Cuvântul Libertăţii.

În Giuleşti, în Cupa Ligii, nota 6, schimbat în repriza secundă – „A făcut o primă repriză foarte bună, cu păstrunderi în dribling pe stânga şi devieri interesante, ratând şi două ocazii, dar nu a mai avut aceeaşi prestaţie după pauză, înlocuirea venind firesc”

Cu Pandurii, integralist – nota 7 – „Privit cu circumspecţie, mijlocaşul care acum câţiva ani evolua prin ligile judeţene a arborat un tupeu şi o maturitate în joc neaşteptate. Faţă de meciul din Giuleşti, a rezistat până la final. A centrat perfect la gol. Are perspective frumoase”

În Ghencea, nota 6, înlocuit la pauză – „Unul dintre jucătorii care au confirmat şi în Ghencea. A avut două pătrunderi periculoase, dar putea forţa chiar mai mult pe partea lui Râpă, care fără dublaj era victimă sigură. De neînţeles schimbarea sa, mai ales că Neacşa nu a adus niciun plus. Unul dintre cele mai ieftine transferuri se dovedeşte a fi unul dintre cele mai eficiente”

Cu Viitorul, înlocuit la pauză – nota 6 – „N-a mai făcut un meci aşa de bun, pierzând multe mingi, dar nici înlocuitorul său nu s-a ridicat peste el. A sărit intelingent peste minge la golul al doilea, păcălind apărarea adversă”

La Mediaş – nu a fost folosit.

Cu Petrolul, schimbat în minutul 70, nota 5 – „N-a fost periculos, a avut o ocazie şi a preluat prea lung”

La Giurgiu a fost schimbat în minutul 78, nota 3 – „Inexistent, în nota echipei”

Cu Oţelul, integralist, nota 6 – „A făcut permanent schimb în benzi cu Băluţă, dar fără efect în ofensivă. A făcut risipă de energie, mai ales după eliminarea lui Kay”

La Cluj – integralist, nota 8 – „Declarat cel mai bun jucător al meciului, a marcat golul de 2-0. Bancu a iniţiat acţiunea şi tot el a finalizat-o cu scăriţă, după ce Bawab şi Nuno Rocha combinat pentru a-şi pune colegul în postură iminentă de gol”

La Caransebeş – a intrat în minutul 65, nota 7 – „A impulsionat atacul, a avut mai multe incursiuni în stânga şi două ocazii. La 5 minute după intrarea sa, Ferfelea a marcat golul calificării”

Cu ASA – integralist – nota 7 – „Este probabil cel mai mare câştig al echipei în acest sezon, ţinând cont de upgrade-ul realizat. Face foarte bine faza de apărare, are apariţii din ce în ce mai consistente în atac, iar la Cluj a spart gheaţa, marcând în premieră în Liga I. Cu Mureşul a fost previzibil la singura şansă avută, fiindu-i anticipat şutul cu stângul în careul advers”

La Dinamo, integralist –  nota 7 – „A făcut un meci bun, s-a apărat eficient şi a avut câteva acţiuni individuale periculoase, i-a lipsit însă inspiraţia la finalizare”

Cu Chiajna, integralist, nota 6 – „N-a mai avut aceleaşi pătrunderi, dar a avut în grijă banda sigură, faţă de cealaltă parte, unde Varga a fost bestia nerra”

La Braşov, integralsit – nota 7 – „Poziţionat în dreapta liniei mediane are şansa de a intra mai des în centru şi a finaliza cu şut, însă îi lipseşte uneori curajul, alteori precizia, ca şi în Ştefan cel Mare. Un nou meci bun făcut de jucătorul de 22 de ani, cu aport defensiv considerabil şi assist special pentru Bawab la golul al doilea”

Cu Chiajna, în Cupă – nota 7 – A avut singura ocazie a Craiovei în prima parte, dar a tras previzibil, pe direcţia portarului. În repriza a doua a ratat singur cu portarul, imediat după deschiderea scorului. A scos ambele eliminări ale Viitorului, dar a doua a fost ultima sa fază, accidentarea gravă scoţându-l pentru multă vreme departe de fotbal.