Succes mai relaxat în Liga Balcanică

0
396

 Baschetbaliştii craioveni s-au desprins în ultimul sfert al meciului cu Teodo Tivat

Universitatea Craiova a obţinut prima victorie din acest sezon fără emoţii pe final în Sala Polivalentă. S-a întâmplat marţi seara, contra echipei muntenegrene Teodo Tivat, cel de-al treilea meci al „legionarilor” în Liga Balcanică. Scorul a fost strâns până în ultimul sfert, în condiţiile în care Mandic a folosit o rotaţie largă, iar desprinderea a venit pe final, în special datorită formei bune a lui Rade Dzambic, cel mai eficient jucător de pe teren. A fost însă o victorie a tuturor, fiecare baschetbalist trimis pe teren de Mandic punctând măcar o dată. Dacă Seals nu a mai fost în forma obişnuită, a ieşit la rampă Mirko Kovac, destul de exact de la distanţă. Pivoţii Popescu şi Topchov au reuşit împreună să marcheze cât adversarul direct, Dijkanovic, care s-a impus în multe rânduri sub coş. Pentru Popescu nu a fost o seară prea bună şângă panou, unde a întâmpinat probleme, însă a marcat două coşuri de 3 puncte, ceea ce nu i se întâmplă prea des. N-a fost un meci prea spectaculos, fiind salvat oarecum de ultimul parţial, care a început practic cu un concurs de aruncări de 3 puncte de ambele părţi, cu alb-albaştrii mai precişi în duetul cu muntenegreanul Vucurovic. Nici publicul nu a mai venit în număr foarte mare, Polivalenta  fiind pe jumătate ocupată. „A fost un meci greu, cu o echipă puternică, dar am controlat disputa şi am meritat victoria. Atacul a funcţionat mai bine decât la celelalte meciuri şi în apărare am stat bine. Sperăm să continuăm în acest fel şi să nu ajungem mai repetăm greşelile din partidele cu Rovinari şi Kumanovo”, a declarat antrenorul Andelko Mandic. „Am avut un sfert patru bun, am stat bine şi la capitolul trei puncte, unde am suferit în acest sezon. Am folosit o rotație mai largă, care a funcţionat”, a spus şi Andrei Căpuşan. Următorul joc în Liga Balcanică va fi în deplasare, pe 13 noiembrie, cu echipa Gevgelija din Macedonia, dar până atunci urmează partida din etapa a şasea a Ligii Naţionale, cu Mobitelco Cluj, duminică, de la ora 20, în Sala Polivalentă.

 

SCM Universitatea Craiova – KK Teodo Tivat 87-76 (18-19, 19-16, 21-20, 29-21)

Craiova, Sala Polivalentă, spectatori: 2.000.

SCM „U”: Sokk (8 p), Maric (7p), Kovac (12p), Căpuşan (8p), Topchov (10p). Au mai jucat: Dzambic (22p), Popescu (8p), Seals (2p), Bureau (8p), Mocanu (2p). Antrenor: Andelko Mandic.

KK Tivat: Korac (7p), Vucurovic (15p), Subotic (9p), Johnson (11p), Dijkanovic (18p). Au mai jucat: Kunjic (3p), Lamptey (9p), Boskovic (4p), Armon, Pekic. Antrenor: Slobodan Savovic.

Arbitri: Ademir Zurapovic, Damir Kunosic (ambii din Bosnia), Ventislav Velikov (Bulgaria).