Muzeul Olteniei reia atelierele educaţionale „Bios Art”. Prima temă: Sărbătoarea Toamnei

0
388

La Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei are loc astăzi, ora 11.00, deschiderea unei noi serii de module din cadrul atelierelor de educaţie animalieră plastică „Bios Art”. Programul este structurat pe mai multe module care se vor derula până în iunie 2014 și în cadrul cărora se vor parcurge mai multe teme.

Așa sunt „Bugs and plants Fest” / Sărbătoarea Toamnei (să descoperim și să înțelegem natura – dobândirea tehnicilor de conservare a materialului biologic colectat) „Crăciunul biosartiştilor” / Sărbătoarea Iernii (cum să valorificăm darurile naturii – realizarea de obiecte de ornament din materiale refolosibile, ca pet-uri, seminţe şi fructe de plante etc., precum şi a unui brad ecologic), „Clinchet de ghiocel” / Sărbătoarea Primăverii (observaţii în mediul înconjurător ale transformărilor pe care le manifestă plantele şi animalele în acest anotimp şi realizarea de desene, colaje, mărţișoare şi felicitări etc. cu plante şi animale favorite pe suport de hârtie reciclată în casă), „Micul observator” / Sărbătoarea Verii (ieşiri pe teren împreună cu specialiştii secţiei şi realizarea de tablouri folosind ca şi limbaj artistic – qiullingul). La modulul final vor avea loc premierea și recompensarea celor mai inedite lucrări executate de participanţi.

La primul modul „Bugs and plants Fest” / Sărbătoarea Toamnei vor fi prezenţi elevii clasei a II-a C de la Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” din Craiova, îndrumaţi de profesor pentru învăţământul primar Elena Gavrilă, precum şi părinţi şi bunici ai copiilor. „Flora şi fauna Olteniei sunt interesante indiferent de anotimp. Ţinând cont de faptul că suntem în plină toamnă, după ce elevii vor observa şi afla detalii despre manifestările naturii în acest ciclu de transformări importante pentru plante şi animale, vor avea ocazia sa afle cum se realizează un ierbar şi un insectar. Detaliile ştiinţifice vor fi furnizate de Aneta Vişan – conservator şi drd. Lila Gima – coordonatorul acestui program”, au precizat reprezentanții Muzeului Olteniei.