Consiliul Judeţean Dolj bifează o nouă realizare: lansarea zborurilor către Londra

0
449

„Ceea ce am promis de-a lungul timpului s-a materializat: lansarea zborurilor către Londra…”. Aşa şi-a început discursul preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, marţi seara, când administraţia judeţeană a mai bifat o realizare, am putea spune un angajament luat în faţa doljenilor. Nici nu puneam la îndoială seriozitatea echipei de la Consiliul Judeţean Dolj şi asta pentru că tot ceea ce a promis a şi făcut de-a lungul celor opt ani de administraţie. Reţeta este una singură: seriozitate, vorbă puţină şi multă muncă. Cu modestia care-l caracterizează, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a vrut să împartă bucuria atât cu reprezentanţii Aeroportului, cât şi cu cei ai Consiliului Judeţean, dar şi cu reprezentanţii instituţiilor partenere: SRI – Brigada Antitero, Poliţia de Frontieră, Vama şi, nu în ultimul rând, media locală şi centrală. Alături de şeful administraţiei judeţene, Ion Prioteasa, la acest eveniment au mai luat parte vicepreşedintele CJ Dolj, Cristinel Iovan, administratorul public al judeţului, Florin Stancu, şi directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru.

Cu acest prilej, Ion Prioteasa a declarat că evoluţia numărului de pasageri şi deschiderea noii rute marchează reuşita proiectului de modernizare a aeroportului.  «Din cercetările noastre, a reieşit că foarte multe persoane sunt interesate de această destinaţie, că mulţi lucrează sau studiază acolo, că mulţi ar vrea să călătorească acolo şi iată că am început zborurile către Londra, una dintre capitalele importante ale lumii. În felul acesta, probabil că vom înregistra peste 35.000 de pasageri în acest an şi, mai mult ca sigur, în 2014 vom dubla acest număr. Aeroportul Craiova este un proiect de succes al Consiliului Judeţean Dolj, un proiect de suflet în care ne-am aruncat cu toată vitejia noastră oltenească şi în acest moment putem spune: „Da, am reuşit!”», a spus preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

„Nu ne vom opri aici…”

Vicepreşedintele CJ Dolj, Cristinel Iovan, a afirmat, la rândul său, că în continuare sunt întreprinse demersuri pentru diversificarea destinaţiilor, subliniind ideea că o primă cursă cu un grad de încărcare a aeronavei de peste 70 la sută dă speranţe că şi acest zbor spre Londra va avea succes, precum cursa către Milano. „Nu ne vom opri aici. Ştim că foarte mulţi olteni solicită şi alte destinaţii și suntem în discuţii cu mai multe companii pentru a le diversifica. Până la urmă, aceste zboruri leagă Oltenia de Uniunea Europeană şi cred că aceasta este direcţia pe care noi trebuie s-o imprimăm în viitor: cât mai multe destinaţii de pe acest aeroport, cât mai mulţi oameni care pot să ajungă la locul de muncă mai rapid, care pot să-şi viziteze rudele, să meargă la cumpărături sau să facă turism”, a spus vicepreşedintele CJ Dolj, Cristinel Iovan.

„Suntem încântaţi de popularitatea primei rute lansate de la Craiova”

Andreea Lascu, reprezentanta companiei Wizz Air, care operează cursele aeriene pe ruta Craiova – Londra, a declarat că Londra este unul dintre cele mai mari oraşe şi cel mai important centru financiar şi administrativ din Europa. Pentru Wizz Air, această lansare reprezentând încă un pas important pentru consolidarea poziţiei noastre în Oltenia, demonstrând în acelaşi timp angajamentul companiei pentru România. „Suntem încântaţi de popularitatea primei rute lansate de la Craiova, spre Milano, şi suntem siguri că şi această cursă va deveni populară în rândul pasagerilor din Craiova şi din întreaga regiune a Olteniei. (…) Zborurile Wizz Air către Londra vor fi operate de două ori pe săptămână, marţea şi sâmbăta, cu tarife pornind de la 129 de lei – un singur zbor, cu toate taxele incluse”, a subliniat Andreea Lascu.

„În situaţii de vizibilitate redusă la Otopeni, se poate opera pe Craiova”

Directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, a anunţat, marţi seara, că frecvenţa zborurilor pe ruta Craiova – Londra va creşte din vara anului viitor, iar odată cu noile investiţii care se vor face la Aeroportul Craiova acesta poate deveni de rezervă pentru Otopeni. „Sunt bucuros de această nouă rută, care va funcţiona timp de şase ani. Din programul de vară, ea va trece la trei zboruri pe săptămână. Sunt mândru să fiu parte din această echipă, care a făcut posibil tot ce s-a întâmplat în ultimii trei ani la aeroportul din Craiova. Sper ca până la sfârşitul anului să avem şi alte veşti bune, chiar să semnăm contractul de finanţare din fonduri europene. Reabilitarea infrastructurii de mişcare şi mai ales extinderea platformei de îmbarcare-debarcare şi acel sistem de balizaj de categoria a II-a vor face din Aeroportul Craiova aeroport-rezervă pentru Otopeni. În situaţii de vizibilitate redusă la Otopeni, se poate opera pe Craiova, având în vedere faptul că aeroporturile vor avea sisteme de balizaj identice”, a declarat Mircea Dumitru, directorul Aeroportului Craiova.

 

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj:

„Mulţi dintre dumneavoastră au aflat săptămâna trecută că un proiect al Consiliului Judeţean Dolj pentru care am muncit foarte mult, privind realizarea şi reabilitarea infrastructurii de mişcare pe acest aeroport, în valoare de peste 24 de milioane de euro, a fost aprobat, ceea ce ne-a produs o imensă bucurie. Ne face o bucurie imensă să vedem oamenii zâmbind, atunci când pleacă sau sosesc pe aeroport, oameni care ne spun că i-am scutit de un drum de 200 de kilometri dus, alţi 200 de kilometri întors şi o zi pierdută la Bucureşti”.

 

Cristinel Iovan, vicepreşedintele CJ Dolj:

„Investiţiile nu se opresc aici. Acest obiectiv solicită în continuare fonduri din partea proprietarului, Consiliul Judeţean Dolj, și bineînţeles că vom încerca să le asigurăm, pentru că ne interesează foarte mult siguranţa şi modul în care pasagerii sunt trataţi pe Aeroportul Craiova”.

 

Mircea Dumitru, directorul Aeroportului Internaţional Craiova:

„Licitaţia pentru alte trei rute externe se află în derulare, noile destinaţii europene la care va fi conectată Craiova fiind Barcelona şi Bologna, cu câte două zboruri pe săptămână, şi Dortmund, cu o frecvenţă de trei curse săptămânal”.