„Anatomia unui asasinat”, o carte şoc asupra morţii lui John Kennedy

1
145

Prilejuită de împlinirea a 50 de ani de la asasinarea celui de-al 35-lea preşedinte al SUA, la 22 noiembrie 1962, în Dallas, cartea jurnalistului de investigaţii Philip Shenon, de la „New York Times”, „Anatomia unui asasinat”, se bucură de un interes particular. Timp de opt ani, autorul, deja celebru pentru numeroasele anchete publicate, a căutat ultimii supravieţuitori ai comisiei oficiale de investigaţii, condusă de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Earl Warren – poliţişti, medici, avocaţi, judecători – care au asistat în timpul celor zece luni de „căutări” la cea mai înaltă tensiune mediatică şi politică. La o jumătate de secol de la producerea asasinatului, nu este clar dacă asupra lui JFK s-a tras de la fereastra depozitului Texas School Book şi dacă Lee Harvey Oswald a acţionat sub influenţa unei tulburări psihice sau dimpotrivă, la comanda Mafiei sau a unei puteri străine. Oricum, voiajul misterios al lui Oswald în Mexico şi gestul dezechilibrat de la Dallas rămân… incompatibile. La doi ani de la criza rachetelor din Cuba s-a născut afacerea Golful Porcilor şi situaţia internaţională era tensionată la maximum în plin război rece, încât ipoteza unui eventual complot al lui Fidel Castro pentru uciderea preşedintelui american, dacă ar fi fost adevărată, ar fi putut declanşa un adevărat război mondial. Autorul cărţii vede în gestul noului preşedinte, texanul Lyndon Johnson, de a-l convinge pe judecătorul Earl Warren să accepte preşedinţia comisiei de anchetă, risipirea unui risc pentru pacea mondială, prin concluziile principale, extrem de ambigue, cu privire la asasinarea lui Kennedy. Casa Albă, Biroul Oval, Washington, vineri, 29 noiembrie 1963. Lyndon Johnson ştia că mulţi îl vor bănui de implicare şi pe bună dreptate. Faptele sale erau îngrijorătoare, evidente şi numeroase. Preşedintele fusese împuşcat mortal pe străzile unui oraş din Texas, asasinul prezumat având aceeaşi soartă, două zile mai târziu, iar fostul vicepreşedinte dorea să ocupe Biroul Oval. Asta se demonstrează. Deja, Departamentul de Stat semnala că în multe capitale străine se vorbea că Lyndon Johnson ar fi sponsorizat moartea predecesorului său. Nu puţine gesturi de-ale sale, neinspirate, insinuau fie posibilitatea unui asasinat sau un accident de maşină. Desemnarea judecătorului Earl Warren ca preşedinte al comisiei îi conferea acesteia credibilitate, iar integritatea judecătorului era un element de garanţie. Şi totuşi, Earl Warren, repetăm preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, a respins cererea iniţială a preşedintelui Lyndon Johnson, deplasându-se personal la Casa Albă pentru a-i comunica acest lucru,finalmente lăsându-se convins. Ancheta privind asasinatul trebuia condusă de un bărbat cu statura sa morală. Se spune că Johnson ar fi făcut apel la sentimentele patriotice ale lui Earl Warren: „Ai luptat în primul război mondial, dar nimic din ce ai putut face în uniformă nu este comparabil cu ceea ce poţi face pentru ţară în aceste ore dramatice”. Earl Warren s-a arătat surprins de faptul că însuşi Russel, cel mai important segregaţionist din Senat, a insistat pentru preluarea preşedinţiei comisiei. Lista de membri propusă cuprindea doi senatori – democratul Richard Russel „Gigantul din Georgia”, şi republicanul John Sherman Cooper din Kentucky, un moderat respectat, fost ambasador în India, doi membri ai Camerei – democratul Halle Boggs, din Louisiana, şeful grupului democrat, un apropiat al lui Kennedy, şi republicanul Gerald L. Ford, din Michigan. În fine, două personalităţi de prim plan, recomandate de Robert Kennedy: fostul director al CIA, Allen Dulles, şi fostul preşedinte al Băncii Mondiale, John McCloy. Autorul cărţii „Anatomia unui asasinat” construieşte propriul său scenariu, sugerând că de fapt s-a dorit evitarea celui de-al treilea război mondial. Dar, în acelaşi timp, lasă să plutească suspiciunea asupra lui Lyndon Johnson, fără a demonstra, prin forţa argumentelor implacabile, acest lucru. Nuanţarea unor mărturisiri după atâta vreme întreţine doar o ambiguitate de care întreaga planetă avea cunoştinţă.

1 COMENTARIU

  1. Exista cateva inadvertente. Este vorba de 1963 si nu 1962. Iar afacerea rachetelor cubaneze nu a fost “la doi ani” dupa criza rachetelor ci inainte cu vreun an si jumatate. Cronologia evenimentelor istorice este urmatoarea:
    1. Afacerea “Bay of Pigs” (Golful Porcilor) – aprilie 1961
    2. Criza rachetelor – octombrie 1962 (exact in perioada in care The Beatles isi lansau primul lor album, mai exact pe 5 octombrie)
    3. Asasinarea in jurul orei 12,30 P.M. pe 22 noiembrei 1963 a presedintelui Kennedy.
    Toate bune,

Comments are closed.