Voluntar pentru voluntari

0
399

Anul 2011 a fost desemnat “Anul european al activităţilor de voluntariat care promovează cetăţenia activă”. În acest sens, proiectul „Centre de Incluziune Socială (CIS) – oportunitate pentru facilitarea participării pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile” se aliniază contextului european şi propune domenii interesante în care tinerii voluntari să se implice educativ, filantropic, social şi comunitar Astfel, vineri, 28 octombrie a.c., cinci voluntari din cadrul proiectului CIS au fost îndrumaţi de către specialiştii Centrului de Incluziune Socială Craiova al Asociaţiei Vasiliada pentru a participa la o acţiune cu caracter comunitar. Tinerii s-au întâlnit cu cinci profesori şi 35 de elevi din clasele a XII-a şi a XIII-a, din cadrul Colegiului Naţional Economic “Gheorghe Chiţu” din Craiova, tema abordată fiind importanţa voluntariatului în incluziunea socială. Acţiunea de vineri a subliniat impactul pe care această mişcare – voluntariatul –  îl poate avea atât pentru comunităţile locale, cât şi pentru persoanele care se implică voluntar, dorindu-se astfel o conştientizare cât mai extinsă a publicului larg cu privire la valoarea voluntariatului pentru comunitatea locală, la potenţialul voluntariatului ca formă de responsabilitate socială care poate fi asumată, în această formă, atât la nivel individual, cât şi instituţional.