Irina Begu, în turul 2 la US Open

0
316

Irina Begu, locul 42 WTA, s-a calificat în turul doi la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, trecând în runda inaugurală de belgianca Elise Mertens, numărul 33 WTA, scor  3-6, 6-2, 6-3, în două ore şi 24 de minute. În runda următoare, românca o va întâlni pe jucătoarea din China, Yue Yuan, locul 142 WTA.

Alte românce ajunse în turul 2 sunt: Sorana Cîrstea, locul 37 WTA, care va juca împotriva Belindei Bencic (Elveţia, 13 WTA), şi Gabriela Ruse, locul 101 WTA, care o va înfrunta pe favorita 12, Coco Gauff (SUA, 12 WTA).