Pregătiri intense pentru ziua comunei Ostroveni

0
5048

Pe 8 septembrie, la sărbătoarea de Sfinta Maria Mică, locuitorii comunei Ostroveni, ca și cei din împrejurimi știu că este prilej de mare distracție. Este al doilea an de când, în această zi specială, se adună în mijlocul localității și petrec alături de prieteni, de cunoscuți și, de ce nu, și de autorități, pentru că este o regulă care spune că, în sat, fiecare se cunoaște cu fiecare. Pentru că nu a mai rămas mult până la acest moment, numărătoarea inversă aproape că a început și pregătirile se află acum pe ultima sută de metri.

Când s-au întâlnit la ultima ședință de consiliu, primarul Silviu Preduș, viceprimarul Florian Cîrciu și consilierii locali și-au promis că vor organiza și în acest an, pe 8 septembrie, ziua comunei, iar cea de-a doua ediție va fi și mai frumoasă. Cum ambițiile sunt mari, iar evenimentul a început să creeze așteptări din partea sătenilor, autoritățile s-au pus pe muncă. Au contactat cei mai buni artiști în materie de muzică populară și s-au gândit ce alte momente ar putea să îi amuze pe participanți, indiferent de vârsta lor. “Pregătirile sunt în toi. Programul nu l-am definitivat deocamdată, dar ne-am propus să organizăm o ediție și mai frumoasă decât cea de anul trecut. Va fi multă muzică populară, de bună calitate. Pe scenă, vor urca artiști recunoscuți, care sperăm să îi încânte pe toți participanții”, a precizat Florian Cîrciu, viceprimarul comunei Ostroveni.

Ansamblul “Alunelul” va fi surpriza acestei ediții

Ansamblul Folcloric “Bordeiașul” din Bechet va fi, cu siguranță, printre invitații care îi vor bucura pe locuitorii din Ostroveni. Surpriza însă o va reprezenta Ansamblul Folcloric Alunelul care reprezintă chiar localitatea lor, fiind reînființat recent, după o pauză de mai mulți ani. În costume populare, tinerii din ansamblu își petrec deja multe ore pe săptămână repetând suitele de jocuri și cântecele pe care le vor interpreta în fața publicului, unul foarte exigent în materie de muzică populară. Maria Chivu și Andra Stăvaru, care încă studiază muzica la Liceul de Artă Marin Sorescu din Craiova, fiind deosebit de talentate, îi vor încânta pe locuitorii din Ostroveni cu melodii populare din arhiva de aur a folclorului românesc, dar și unele mai puțin cunoscute, culese de la bătrânii satelor oltenești.

Concursuri inedite și un foc de artificii

Nu vor lipsi nici concursurile și recitalurile de muzică ușoară, care sunt oferite tinerilor. Ca și în ediția trecută, cei mai îndemnateci vor fi provocați să se întreacă la alergarea în saci sau la un concurs de cățărare pe un stâlp, lustruit cu vaselină. Organizatorii spun că nu au cum să rateze aceste momente, care trebuie să se regăsească obligatoriu în program deoarece au fost extrem de savurate de localnici și anul trecut. “Este o distracție generală pentru toți, indiferent de vârstă. De obicei, tinerii se încumetă la astfel de încercări de urcat pe un stâlp care este uns bine cu vaselină. În vârful stâlpului se agață un steag și se consideră că este câștigător acela care a reușit să atingă acel steag. Este o mare întrecere și s-au anunțat deja concurenți care vor să-și încerce puterile”, a mai spus viceprimarul comunei. Va mai fi un concurs de biciclete și un foc de artificii care va încheia sărbătoarea.

Grădinița de la Lișteava a intrat în șantier

Între timp, autoritățile se străduiesc să realizeze cât mai mult din lucrările care încep pe final de vară. De săptămâna trecută, a pornit lucrarea de reabilitare a grădiniței Lișteava, una dintre cele patru care nu a avut parte de lucrări de modernizare. Potrivit viceprimarului, fondurile provin din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), investiția fiind pregătită încă de anul trecut, dar, din cauza procedurilor greoaie de licitare și achiziții, s-a întins până acum. S-a propus să se amenajeze grupuri sanitare în incinta şcolii, astfel încât copiii să nu mai fie nevoiţi să meargă la toaletele din curte. Printre viitoarele dotări, se numără și o sală de festivităţi, în care să se desfăşoare serbările din cursul anului şcolar, precum și alte activități școlare care acum, din lipsă de spațiu, se organizează chiar în sălile de clasă. În total, comuna Ostroveni are două școli și patru grădinițe. Exceptând grădinița care este prinsă într-o lucrare mai mare, la restul se fac mici retușuri pentru începerea noului an școlar.

Masterplanul de deșeuri, așteptat cu mare interes

Autoritățile locale așteaptă ca Masterplanul de deșeuri al județului să înceapă să funcționeze în adevăratul sens al cuvântului, efectul imediat următor fiind ca localitatea să scape de mormanele de gunoaie. Potrivit viceprimarului Florian Cîrciu, toate gospodăriile au primit deja pubelele pentru gunoi, iar de săptămna viitoare se va porni, efectiv, ridicarea acestora. “Pubelele au fost distribuite la fiecare gospodărie în parte și așteptăm cu mare interes ca firma care se ocupă de acest masterplan să înceapă să ridice și gunoaiele. Masterplanul de deșeuri, cu toate dotările de care dispune, ne ajută extraordinar de mult deoarece, în alte condiții, așa cum s-a mai întâmplat până acum, oamenii aruncau toate mizeriile pe care le produceau în gospodăriile lor, pe câmpuri. Noi trebuia să strângem după ei și niciodată nu reușeam să salubrizăm zona așa cum ar fi trebuit”, a mai explicat viceprimarul Florian Cîrciu.