O femeie în vârstă de 75 de ani din Poiana Mare, judeţul Dolj, a murit după ce a fost infectată cu virusul West Nile. Acesta este cel de-al 13-lea deces înregistrat anul acesta în România la o persoană infectată cu virusul West Nile. În cazul femeii din Dolj, analizele au confirmat infecția cu virusul West Nile, pe langă afecțiuni mai vechi de care aceasta suferea. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Dolj, dr. Ştefan Popescu, femeia, care era internată la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Craiova, a decedat pe 29 august, la cinci zile de la internare, iar rezultatul testului care a fost primit vineri de la Bucureşti a confirmat că aceasta, pe lângă unele afecţiuni mai vechi, a fost infectată şi cu West Nile. Alte 12 persoane infectate cu acest virus au murit în perioada 2 mai – 29 august, în total înregistrându-se 117 cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecția cu virus West Nile, potrivit datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile. Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Dolj, numărul cazurilor de infecţii cu West Nile din judeţ, în această vară, a ajuns la 22, dintre care un deces, iar medicii aşteaptă rezultatele pentru alte cinci cazuri.