Water Park a făcut, deja, încasări de 200.000 de lei

0
501

1Activitatea la Water Park a mers destul de bine, sunt de părere autorităţile locale, care au anunţat încasări de 200.000 de lei, din momentul deschiderii, pe 13 august, şi până luni, 28 august. Municipalitatea a recunoscut şi că, în primele zile, au fost şi unele disfuncţionalităţi legate de modul de funcţionare a parcului de distracţii, cum ar fi reprogramarea celor patru casieri pentru a nu se mai forma coadă la bilete şi timpii de funcţionare al bazinelor şi toboganelor, care şi ei au fost schimbaţi, pentru ca toţi cei care plătesc tichet de intrare să beneficieze de toate facilităţile Water Park-ului. „Cu timpul, lucrurile se vor pune la punct şi vor fi ok”, sunt optimiste autorităţile locale.