Preliminarii CM 2018: Franţa-Olanda, o ciocnire aproape decisivă

0
417

frantaA treia în grupa A, la 3 puncte de Suedia, „portocala mecanică” speră, astă-seară, într-un rezultat bun pe Stade de France pentru a rămâne cu speranţele intacte că ar putea fi prezentă la turneul final al CM 2018. După readucerea lui Dick Advocaat la conducerea tehnică, acesta înlocuindu-l pe Danny Blind, două victorii succesive cu Luxemburg (5-0) şi Coasta de Fildeş, în meci amical, noul selecţioner şi-a stabilit deja „comando-ul” pe care contează. Hans Van Breukelen, directorul tehnic al Federaţiei Olandeze de Fotbal (KNVB) speră că „micul general”- general a fost doar Rinus Michels, miticul antrenor al Olandei (1974-1978) – va reuşi să scoată puncte în partidele cu Franţa şi Bulgaria. Advocaat conteză pe jucători cu experienţă (Sneijder, Robben, Van Persie), dar şi pe tineri, precum Giorginho Wijnaldum – Liverpool, Joel Veltman – de la Ajax, Tonny Vilhem (22 de ani) –  de la Feyenoord, Stefan de Vrij – de la Lazio. Didier Deschamps, în conferinţa de presă de ieri, a lăsat să se înţeleagă că va conta pe Thomas Lemar şi Kingsley Coman, Ngolo Kante şi Paul Pogba, bineînţeles pe Koscielny şi Umtiti, iar în atac pe Giroud. În poartă, eternul Lloris. Surprinzător nu l-a anunţat ca titular pe Kylian Mbappe. Fotbalul francez trăieşte o vară febrilă, prin mişcările care au loc pe piaţa transferurilor şi nu mai amintim de aducerea lui Neymar la PSG, care a alimentat zilnic presa. În clasamentul grupei: Suedia (13 p), Franţa (13 p), Olanda  (10 p), Bulgaria (9 p), Belarus (5 p).