Col. Laurenţiu Vînturiş, prim adjunct al comandantului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj, a prezentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul unităţii, o sinteză a misiunilor desfăşurate de cadrele unităţii în sezonul estival, mai exact în perioada 15 iunie – 30 august a.c.
Astfel, după cum a explicat col. Laurenţiu Vînturiş, prim adjunct al comandantului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, efectivele IJJ Dolj au executat, în această perioadă, 65 de misiuni de asigurare ordinii publice la manifestări sportive, cultural-artistice, religioase sau promoţionale din municipiul Craiova şi judeţul Dolj, precum şi 2619 misiuni de menţinere a ordinii publice în sistem integrat cu poliţia, fiind aplicate 260 sancţiuni contravenţionale în valoare de 59.350 lei şi constatate 58 fapte de natură penală. O preocupare permanentă la nivelul unităţii a constituit-o prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, materializându-se în desfăşurarea a 86 de acţiuni în cooperare cu: Poliţia, Serviciul pentru Imigrări Dolj, ITM Dolj, DSVSA, organele silvice, organele piscicole, atât în mediul urban cât şi în mediul rural. În plus, pentru gestionarea problematicii pe linia migraţiei ilegale, au fost organizate 32 acţiuni în cooperare cu Serviciul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Dolj având ca rezultantă directă creşterea securităţii frontierei pe zona de sud a judeţului, îndeosebi în zonele celor două puncte de trecere a frontierei: Bechet şi Calafat, în prezent cadrele unităţii fiind angrenate, alături de IPJ Dolj, în asigurarea măsurilor de ordine pe timpul desfăşurării probelor de evaluare la examenul de Bacalaureat sesiunea august – septembrie 2017, la 5 centre constituite în Craiova.
Reprezentanţii IJJ au reamintit cetăţenilor că pot solicita sprijinul Jandarmeriei Române prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau pot sesiza cea mai apropiată patrulă, atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte.