Ce măsuri ia Executivul, dacă scumpirile se vor regăsi la pompă

0
393

60524453Guvernul a discutat, în şedinţa de ieri, printre altele, reintroducerea supraccizei la combustibili şi plata defalcată a TVA, potrivit ordinii de zi a şedinţei Executivului.

         ”Încercăm să punem lucrurile la loc. Când am scos acciza, preţul la pompă n-a scăzut. Încercăm s-o punem la loc. Dacă creşte preţul la pompă, o să avem o altă discuţie cu companiile distribuitoare şi producătoare (…) Noi am scos acciza nu ca să le facem lor profit, ci ca să încercăm să ducem preţul mai jos. N-a funcţionat, o punem la loc”, a declarat recent premierul Mihai Tudose.

     El afirma că România are nevoie de bani pentru infrastructură, autostrăzi, spitale,”pentru o mulţime de lucruri”. Premierul Mihai Tudose a mai anunţat că Guvernul lucrează la Legea redevenţelor şi că vor fi operate modificări ale acestora începând cu 1 ianuarie 2018, el arătând că majorările vor fi în acord cu comportamentul „la pompă” al operatorilor economici, după creşterea accizei.

          În următoarele zile vom asista la blocaje în alimentările cu carburanţi, pe fondul alimentărilor în mare creştere în vederea acumulării unor stocuri la preţuri actuale, în cazul în care Guvernul va decide majorarea accizei la carburanţi, apreciază Federaţia Operatorilor Români de Transport. Transportatorii spun că Guvernul a rămas imun la solicitările patronatelor din transporturi şi a refuzat să dialogheze cu aceştia în contextul creşterii accizelor la carburanţi. „Cu toate că în plenul Consiliului Economic şi Social, patronatele, societatea civilă şi sindicatele s-au opus în unanimitate proiectului de modificare a codului fiscal, din declaraţiile publice referitoare la asumarea din partea guvernului a creşterii accizelor, se conturează o nouă etapă neagră pentru transporturile româneşti”, arată un comunicat FORT.

            Orice eurocent diferenţă în costul operaţional influenţează direct competitivitatea companiilor româneşti din transporturile terestre, mutând totodată consumul de carburant în afară României, apreciază asociaţia. Bugetul de stat pierde astfel, din două cauze, sume importante. Consumatorii “captivi”, ce nu pot alimenta decât în ţară, sunt în imposibilitatea de a transfera creşterile în tarifele prestate, iar pentru un camion, o singură alimentare reprezintă un efort financiar suplimentar de 450 lei.