Contestaţie respinsă pentru medicul din Filiaşi acuzat de luare de mită

0
369

puscarieMedicul chirurg Viorel Cerbulescu, de la Spitalul din Filiaşi, rămâne după gratii. Curtea de Apel i-a respins, luni, contestaţia făcută împotriva hotărârii prin care, joia trecută, Tribunalul Dolj a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, odată cu înregistrarea dosarului în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită. Medicul a fost prins în momentul când restituia familiei unui pacient şpaga de 100 de euro pe care o primise anterior pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale şi a fost arestat pe 6 august a.c..

Curtea de Apel Craiova a respins, luni, 29 august a.c., contestaţia medicului Viorel Cerbulescu de la Spitalul din Filiaşi, împotriva hotărârii Tribunalului Dolj din 25 august a.c. prin care s-a menţinut arestarea preventivă a acestuia. În plus, judecătorii au respins şi cererea acestuia de înlocuire a arestării preventive cu o altă măsură preventivă, mai blândă: „Respinge ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Cerbulescu Viorel împotriva încheierii din 25.08.2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.6668/63/2016/a2. Respinge, ca nefondate, cererile de înlocuire a arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai blândă. În baza art.275 alin.2 Cp.p. obligă pe inculpatul – contestator la 100 lei cu titlu de cheltuielile judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29.08.2016”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.

Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj l-au trimis în judecată, săptămâna trecută, în stare de arest preventiv, pe medicul chirurg Viorel Cerbulescu, de la Spitalul din Filiaşi, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Acesta a fost reţinut pe 5 august a.c., după ce a fost prins în timp ce restituia suma de 100 de euro primită drept şpagă pentru o intervenţie chirurgicală făcută la sfârşitul lunii iulie. „În fapt, denunţătorul a sesizat că, la data de 27.07.2016, medicul a primit cei 100 de euro pentru a urgenta efectuarea intervenţiei chirurgicale asupra fiului său şi, fiind nemulţumit de serviciile prestate, a solicitat restituirea sumei de bani. Astăzi (n.r. – vineri, 5 august), ca urmare a întâlnirii dintre denunţător şi medic, acesta a restituit suma de bani primită anterior cu titlu de mită”, se precizează într-un comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA). Dosarul este acum analizat în camera preliminară la Tribunalul Dolj.