Reducerea normei de venit, în cazul pierderilor agricole

0
358

Fermierii care au înregistrat pierderi de producţie în urma unor fenomene meteorologice nefavorabile, inclusiv secetă, pot beneficia de facilitaţi fiscale. Concret, reducerea se va face proporţional cu pierderea suferita de agricultori, conform Ordinului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru aprobarea Procedurii de reducere a normei de venit, în cazul activităţilor agricole.

Pentru veniturile din activităţi agricole realizate de persoanele fizice, individual sau într-o formă de asociere, în cazul în care sau înregistrat pierderi ca urmare a unor fenomene meteorologice nefavorabile ce pot fi asimilate dezastrelor naturale şi care afectează peste 30% din suprafeţele destinate producţiei agricole vegetale/animale deţinute, norma de venit se reduce proporţional cu pierderea respectivă, potrivit prevederilor art. 73 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. La pierderi se înscriu fenomene precum îngheţul, grindina, poleiul, inundaţiile, ploaia abundentă, seceta, dar şi pagubele produse de animalele sălbatice. Procedura de aplicare a prevederilor legale sus menţionate se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu avizul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Patru instituţii în comisia de evaluare 

Constatarea pagubelor şi evaluarea pierderilor, potrivit art. 73 alin.(8) din Legea nr. 71/ 2003, se face la cererea persoanelor fizice/asocierilor fără personalitate juridică ce desfăşoară activităţi agricole pentru care venitul anual se stabileşte pe bază de norme de venit; de o comisie constituită pe plan local, prin ordin al prefectului judeţului, la propunerea directorului executiv al direcţiei agricole judeţene, dintr-un reprezentant al primăriei, un specialist al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţiepentru Agricultură, un reprezentant al direcţiei agricole judeţene şi un reprezentant al direcţiei generale regionale a finanţelor publice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

 Reducerea normei de venit se face de organul fiscal competent, la cererea contribuabilului, pe baza documentelor justificative eliberate de comisia de specialitate menţionată mai sus.

Peste 30% din suprafaţă să fie calamitată

Cerere pentru constatarea pagubelor şi evaluarea pierderilor produse de calamităţile naturale în cazul culturilor agricole/efectivelor de animale este întocmită de persoanele fizice/asocierile fără personalitate juridică, care desfăşoară activităţi agricole pentru care venitul anual se stabileşte pe bază de norme de venit.De precizat că solicitarea se ia în considerare, dacă fenomenele meteorologice au afectat peste 30% din terenurile destinate producţiei agricole vegetale sau animale. Cererea se depune la unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia s-a întâmplat evenimentul, în cel mult 72 ore de la data producerii acestuia, în cazul distrugerii ori vătămării culturilor agricole, plantaţiilor ori a rodului viilor, plantaţiilor pomicole, de hamei şi de arbuşti fructiferi, pieirii animalelor, păsărilor şi familiilor de albine. Dacă pagubelor care privesc efective de animale, păsări sau familii de albine, la cerere se anexează şi certificatul sanitar-veterinar eliberat de medicul veterinary de liberă practică împuternicit, în care să se precizeze că pieirea s-a datorat efectelor produse de evenimentele prevăzute la art.73 alin.(7) din Legea nr. 571/2003. Alte acte necesare sunt procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, cererea privind reducerea normei de venit, în cazul activităţilor agricole, referatul privind reducerea normei de venit, potrivit art. 73 alin.(7) din Legea nr. 571/2003 şi decizie de respingere a cererii privind reducerea normei de venit, în cazul activităţiloragricole.