Avioanele Turciei au efectuat primele raiduri alături de coaliţia condusă de SUA împotriva SI

0
289

Turcia a anunţat că avioanele sale de vânătoare au efectuat primele raiduri în cadrul coaliţiei conduse de SUA împotriva grupării Stat Islamic (SI) în Siria. Potrivit unui comunicat al Ministerului turc de Externe, avioanele au început să atace obiective ale grupării Stat Islamic, peste graniţa cu Siria, care erau considerate ameninţări la adresa Turciei. După luni de ezitări, Turcia a acceptat luna trecută să îşi asume un rol mai activ în lupta împotriva grupării Stat Islamic. Avioanele turce au folosite bombe inteligente pentru a ataca obiective ale Statului Islamic din Siria, fără a intra în spaţiul aerian sirian, iar ulterior Turcia a acordat avioanelor americane acces la o bază aeriană importantă, situată în apropierea frontierei siriene. Atacurile turce au fost primele în cadrul campaniei conduse de Statele Unite şi au avut loc după ce oficialii turci şi americani au anun ţat că au ajuns la un acord tehnic de cooperare, care prevede că Turcia se va integra deplin în campania aeriană a coaliţiei. “Avioanele noastre de vânătoare, alături de avioane  de război aparţinând coaliţiei, au început să efectueze operaţiuni commune împotriva obiectivelor Statului Islamic care constituie o ameninţare la adresa securităţii ţării noastre”, a precizat Ministerul de Externe. “Lupta împotriva organizaţiei teroriste este o prioritate pentru Turcia”, a adăugat comunicatul, fără a oferi detalii despre ţinte. Combatanţii grupării Stat Islamic au ocupat joia trecută cinci sate de la grupările rebele din nordul Siriei, avansând spre oraşul strategic Marea, din apropierea frontierei turce. Progresele înregistrate de gruparea Stat Islamic sunt în provincia nordică Alep, în apropierea căreia Turcia şi Statele Unite vor să creeze o zonă demilitarizată