Ucraina: UE dă o săptămână Rusiei înainte de noi sancţiuni

0
304

Cei 28 de membri ai UE reuniţi în summit extraordinar, ieri, la Bruxelles au decis mandatarea Comisiei Europene pentru studierea „în regim de urgenţă” a propunerilor de noi sancţiuni economice, se menţionează în comunicatul final al Consiliului.În faţa unui risc major al escaladării, preşedintele francez Francois Hollande a precizat că „sancţiunile trebuie aplicate plenar şi durabil”. Ţările europene nu sunt toate de acord în această privinţă şi premierul slovac Robert Fico, unul dintre cei mai reticienţi s-a alăturat premierului ungar Viktor Orban, rezervându-şi dreptul de veto la sancţiunile care „ar atinge interesele naţionale ale Slovaciei”. El s-a plasat în opoziţie la preşedintele lituanian Dalia Grybauskaite, care declarase la sosirea la summit că „Rusia este în stare de război cu Ucraina, o ţară care face parte din Europa, ceea ce înseamnă că Moscova este în război cu Europa”. Preşedintele lituanian a solicitat europenilor să trimită material militar Ucrainei. Francois Hollande şi Angela Merkel au refuzat această ipoteză. Invitat la Consiliu, Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei, pentru a explica situaţia de pe teren, din ţara sa a probat un ton măsurat, chiar în privinţa solicitării de ajutor militar, considerând că soluţia este politică. UE lasă impresia că doreşte să câştige timp aşteptând sosirea preşedintelui Barack Obama la viitorul summit NATO (Cardiff) cum califică săptămânalul „The Economist”. Cu toate acestea, ministrul polonez al Afacerilor Externe, Radoslaw Sikorski a scris pe Twitter: “este război”.  Contextul actual pe teren sugerează o retragere a armatei ucrainei în faţa forţelor pro-ruse. de o săptămână, soldaţii ucrainieini sunt asediaţi în oraşul Illovaisk, situaţi la 40 km de Doneţk, fieful separatiştilor.