Astra – CS U Craiova 5-0

0
378

Giurgiuvenii au deschis scorul în minutul 3 prin Bukari, dar reuşita a fost anulată, deoarece Amorim, jucătorul care a centrat se afla în ofsaid. Nuno Rocha i-a dat emoţii lui Silviu Lung, care a respins cu greu şutul mijlocaşului (10).â

Astra a mai avut un gol anulat, tot pentru o poziţie de ofsaid. În mintul 14, Enache a înscris superb, cu călcîiul, dar reuşita n-a fost validată. CS U a oferit din nou o replică bună, dar Silviu Lung a fost la post, respingînd de sub bară lovitura de cap expediată de Curelea.

După două reuşite anulate, giurgiuvenii au trimis de două ori în bară, prin Bukari (27) şi Oros (40). Golul a venit la ultima fază a primei reprizei, cînd Budescu a înscris din lovitură liberă, cu largul concurs al portarului Irimia.

Elevii lui Isăilă şi-au majorat avantajul la cinci minute de la reluarea reprizei secunde. Amorim a centrat pentru Bukari, care a marcat, fiind liber în faţa porţii. Căpitanul Budescu a reuşit ”dubla” în minutul 58, cînd a marcat după o centrare perfectă a lui Junior Morais.

Giurgiuvenii au încercat să facă spectacol, dar şutul lui Pliatsikas a depăşit spaţiul porţii (78). Kay îl faultează pe Morais în careu, Astra primeşte lovitură de la 11 metri, pe care Budescu o transformă (84). Enache a închis tabela două minute mai tîrziu, cînd a trimis cu capul în poartă o centrare expediată de Budescu din corner.

Astra reuşeşte să se impună categoric în faţa celor de la CS U Craiova cu scorul de 5-0.