Casă de amanet vandalizată de indivizi mascaţi

0
470

Doi craioveni, soţ şi soţie, patroni ai unor case de amanet din Bănie, susţin că sunt supuşi unor acţiuni de intimidare. Oamenii spun că, în noaptea de miercuri spre joi, le-au fost distruse geamurile şi vitrinele de la una dintre casele de amanet, situată pe strada „Unirii” din municipiu, de trei indivizi mascaţi. Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere montate atât în afara, cât şi în interiorul unităţii se văd trei indivizi care aruncă cu bolovani în geamuri, apoi o rup la fugă fără să fure nimic. În plus, cei doi craioveni s-au ales şi cu autoturismul vandalizat, astfel că au depus două plângeri pentru distrugere la Poliţie. Oamenii legii au declarat că au început cercetările pentru a stabili identitatea autorilor faptelor.

Emil şi Mădălina Badea au sunat pe 112, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 4.00, anunţând că mai mulţi indivizi necunoscuţi au aruncat cu bolovani şi le-au distrus geamurile uneia din casele de amanet pe care le deţin în Craiova. Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere video montate în afara unităţii se văd trei indivizi, cu au feţele acoperite, care aruncă de mai multe ori cu bolovani în geamuri, apoi fug, fără să fure nimic din interior.

La faţa locului a fost trimis un echipaj de poliţişti de la Secţia 2 Craiova, a fost întocmit dosar penal pentru distrugere, iar ieri-dimineaţă Mădălina Badea a sunat din nou la Poliţie, anunţând că şi-a găsit autoturismul personal, un Volkswagen Golf, parcat pe Calea Bucureşti, zgâriat şi cu pneurile tăiate. Oamenii cred că aceste acţiuni sunt menite să-i intimideze şi aşteaptă acum ca poliţiştii să afle cine sunt autorii celor două fapte, astfel că le-au pus la dispoziţie şi imaginile pe care le au.

„Am fost sesizaţi, joi dimineaţa, în jurul orei 4.00 cu privire la geamurile casei de amanet sparte, cauză în care s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de distrugere. Aceeaşi persoană a depus, în jurul orei 8.00, plângere pentru distrugerea unui autoturism. Au fost demarate cercetări pentru identificarea autorilor şi tragerea acestora la răspundere, dar şi pentru a se stabili dacă există legătură între cele două fapte”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.